Articole

Incestul emoțional

3-din-gaoaceCine a fost mai întâi, oul sau găina? Dar cine este ”oul” și cine e ”găina”? Sau unde se termină părintele și unde începe copilul?

Relația dintre părinte și copil ar trebui să fie una firească, în care părintele să fie adultul, iar copilului să i se permită să fie, să gândească și să se poarte ca un copil. În momentul în care părintele începe să-i solicite copilului o atenție exagerată, ajutor și suport emoțional pe care cel mic nu este încă capabil să îl ofere, îi este forțată copilăria. (mai mult…)

Trauma

4Care este cel mai nefericit eveniment prin care ai trecut vreodată în viața ta? Dar cel mai grav? Cel mai trist? Care să îți fi consumat in câteva clipe toată energia vitală. Care este cea mai mare traumă a ta?

Un deces în familie? Un accident? Un suicid? Dacă vorbim despre asta înseamnă că nu tu ești cel care să se fi sinucis, pentru că încă trăiești. Prin urmare, se poate și mai rău. Mult mai rău. (mai mult…)

Când începe viața?

1Nu o să intru acum în dilema momentului concepției, dorite sau nu, la câteva luni de la aceasta, imediat dupa naștere… Las asta pe seama nelămuriților care mai cred că își pot asuma această dilemă și hotărî într-un fel sau altul.

Oare când ne dăm seama că trăim cu adevărat? Când înțelegem că suntem vii, că avem toată viața înainte și putem face ceva cu ea; că merită și e de datoria noastră să îi dăm un țel?

Am auzit multe persoane spunând ”simt că nu îmi trăiesc viața”. Dar oare pe a cui o trăiesc? Ah, că viața lor nu e așa cum și-o doresc…poate. Altele așteaptă să se petreacă “Ceva”, orice, care să le schimbe cursul, să le dea acel sens aparte, care să le facă fericite. De ce oare avem nevoie să se întâmple ceva, să facă altcineva ceva ca noi să ajungem să ne trăim viața? Sau măcar să simțim că facem asta? (mai mult…)

Persoană gregară

IG1

Oare cum ne-ar fi fost viața dacă omul nu ar fi o persoană gregară? Nu ar fi existat grupuri, ginte, clanuri, familii, orașe. Am trăi așa, ca niște electroni care ar gravita în jurul a nimic. Ar gravita pur și simplu, fără să facă niciun fel de legături, fără niciun rost. Ar ”zbura” prin lume de-aiurea, fără vreun înțeles.

Este foarte posibil ca instinctul gregar al omului să fie în legătură cu atracția magnetică a Pământului. Iar acestea două cu ”nevoia” de mișcare a popoarelor încolo și încoace. În principiu, această mișcare, această migrație în masă sau nu, pare a avea scopul de a găsi resursele necesare vieții, reurse pe cale de dispariție în locul de plecare. Dar cine știe, poate că magnetismul joacă un rol destul de important și în nevoia aceasta de deplasare, numai că nu am stat încă să analizăm și să înțelegem de ce și cum. (mai mult…)

Știu că știi că știu

sssDe câte ori nu ne-am simțit manipulați? Atrași în cursă? Făcuți să reacționăm într-un mod care nu ne este obișnuit, care nu ne face cinste și ne lasă un gust amar? Abia după ce trece ”valul”, după ce ne certăm, aruncăm cuvinte dure, ne supărăm, realizăm că ni s-a întâmplat iar. L-am lăsat pe celălalt să ne întindă cursa și am picat fix în ea. I-am permis să apese exact pe butoanele nepotrivite, pe care am face mai bine să le ținem sub control. (mai mult…)

Recomandări psihanalitice pentru mame – de Wilhelm Stekel

rppmO carte alcătuită din două volume de scrisori adresate de către scriitor unei mame. Scrisori ce conțin îndrumări, sfaturi psihanalitice de acum 90 de ani, dintre care multe, de bun simț, își căsesc aplicabilitate și în zilele noastre. Cititorul să nu se lase descurajat sau intimidat de cuvândul ”psihanalitic” din titlu. Cartea este accesibilă și ușor de urmărit pentru orice mămică sau părinte, adult, pedagog, educator care caută explicații, repere și are întrebări al cărui răspuns pare să nu-l poată găsi.

Firește, în carte sunt descrise în mare parte probleme cu care se confruntau mamele acelor timpuri, dar multe dintre ele mai apar și astăzi, dând de furcă atât celor mici cât și părinților. Stekel încearcă să răspundă multora dintre întrebările acestei mame, care uneori trimite autorului chiar și întrebări ale altor mămici, apelând în primul rând la bun simț, făcând referire la experiența lui de medic și psihanalist și nu în ultimul rând la psihanaliză.

Ne-am putea întreba: dar cum și de unde poate un bărbat, fie el și părinte, să știe mai bine decât o femeie, decât o mamă, ce e mai bine pentru copilașul ei? Ei bine, bărbatul-tatăl-medicul și psihanalistul în cazul acesta are un cuvânt de spus, face afirmații și vine recomandări care se bazează în primul rând pe experiența sa de viață dar și pe cea de cabinet, de psihanalist.

Așa cum spune chiar autorul în cuprinsul cărții, menționând scrierile unui coleg de-al său, Czerny, ”V-o recomand cu căldură, cu toate că nu sunt de acord cu toate sfaturile reputatului coleg”.

”Arta pedagogică constă în educarea copilului cu dragoste și prin dragoste, fără ca dragostea însăși să devină o constrângere. Relațiile ”părinți-copii” nu trebuie să aibă niciodată dimensiunile relației ”stăpân-sclav”. Cel mai bun mijloc de educație este exemplul părinților.”

N-aș putea suporta asta!

Așa spunem și ne spunem de fiecare dată când ne trece prin minte ceva care ne-ar putea da viața peste cap. N-aș putea suporta (și) asta! Deși știm că nu e așa. Că am trecut prin multe evenimente nefericite, prin multe greutăți și, cum necum, tot am scos-o la capăt. Le-am făcut față cumva. Dar punând în cuvinte, e ca și cum am cere Cuiva să nu ne pună în cârcă și asta, orice ar fi acel asta.

Încă o durere, o supărare, o amărăciune, o despărțire, o boală sau moarte. Nu știm de câte putem avea parte într-o viață; și sperăm să fie cât mai puține la număr. Dar nu e niciodată așa. Nu există nimeni pe lumea asta a cărei viață să fie o fericire de la un capăt la celălalt.

Expresia în sine se plasează undeva între temere, o temere cumplită uneori și rugămintea, speranța ca așa ceva să nu se întâmple. Mai ales dacă ar putea veni pe un fond de fericire sau, și mai rău, într-un moment în care ne e deja destul de greu și abia facem față greutăților ieșite în cale.

Ce e în măsura noastră să putem face pentru a putea preântâmpina răul? Pentru a-l putea opri? Nu prea multe. Ne putem ruga, putem spera, putem face apel la puterea voinței prin care încercăm să îndreptăm lucrurile într-o altă direcție. Sau, pur și simplu, putem încerca să fim ”fluizi” precum apa. Să lăsăm lucrurile, evenimentele, oamenii să ”treacă prin noi”. Să nu le permitem să ne atingă, să ne disturbe, să ne dea peste cap liniștea interioară. Să nu le lăsăm să ne strice Zen-ul.

%d blogeri au apreciat asta: