Articole

My mantra

Cursuri de dezvoltare personală, cărți despre cum să gândești, să trăiești, să fii altfel de cum simți sau ești, cum să te schimbi, să te transformi în cu totul altcineva. Cineva mai bun, mai frumos, mai „cu minte”, mai mai și foarte foarte deosebit de ceilalți, de marea mulțime.

Și fiecare autor propune niște formule „magige” care, cu siguranță îți vor face viața mai bună și mai frumoasa, care te vor detașa de tot ce e urât și rău. Cărți pe care le citești și, pe moment, îți transformă iadul în Paradis. Crezi în ele, te înalță, te umplu de energie vindeătoare și transformatoare iar, după ce le-ai lăsat pe noptieră – că poate o să mai revii la paginile lor – le uiți și așa cum se umplu ele de praf, tot la fel se întâmplă și cu învățăturile lor în mintea ta.

Ceva se întâmplă de nu se prinde nimic de tine. Ori nu ești tu suficient de bun, de smerit, de deștept ori, cine știe, nu ți-au transmis mantra cea mai potrivită pentru tine.

Așa că, cel mai bine ar fi să apelezi la bunul tău simț, la sinele tău interior, la instinctul tău și să-ți creezi propria mantră pe care să o repeți iar și iar, până la epuizare, până ce începi să simți că se schimbă ceva în viața ta, în tine, în jurul tău. Așa cum nimeni nu-ți poate garanta că soarele va răsări din direcție opusă de cât o face de când lumea, tot așa nu vei ști nici dacă mantra ta sau a altora va funcționa. În orice caz, dacă tu crezi că asta poate funcționa în cazul tău, go for it!

Anunțuri

Abia pot pentru mine

Sunt unele persoane pe care te oferi să le ajuți dar care au așa o lehamite în ele încât nu se mulțumesc cu intenția ta. Dacă s-ar putea, nu doar să faci în locul lor, ci și să fii în locul lor. Nu reușesc să se adune suficient încât să se descurce singure, să facă ce au de făcut. Le vezi cum se zbat, ți se face milă și vrei să le întinzi o mână de ajutor, numai că ești interpretat greșit. Ah, dacă tot vrei să mă ajuți, atunci… de ce nu faci tu în locul meu. Ei, asta ar fi cum ar mai fi, dar nu se mulțumesc nici cu atât. După toate cele, trebuie să tragi de ele să îți furnizeze datele necesare, să îți dea ce ai nevoie pentru a le ajuta. Și aici începe circul. Încet încet ajungi la povestea… „Muieți-s posmagii?”.

Ei bine, astfel de persoane nu merită să fie ajutate. Sunt ca niște mici vampiri care te sug de energie. Dacă tot te-ai oferit, de ce nu. Au problemele lor, MARI, și ar fi bine să fie lăsate să le rezolve singure. Așa că, încearcă să nu cazi în capcana lor.

Mai întâi ți se arată neajutorate, bătute de soartă, ghinioniste și tot ce mai încape. Îți umblă la sentiment, cum s-ar zice. Te înduioșează, te sensibilizează și, omul bun din tine își zice că nu poate să le lase la ananghie. În general, astfel de persoane sunt mai mereu la ananghie. După ce te-au prins (așa cum te prinde ghicitoarea de pe stradă care te asigură că poate să-ți spună viitorul în palmă, în ghioc sau în cărți), intră și mai mult în detaliile problematicei lor vieți. Of, dacă ar fi numai problema aia. Dar în fine, dacă tot te-ai oferit să le ajuți chiar și pentru una dintre infinitele lor probleme…

După ce ați stabilit un „cadru/contract relațional de întrajutorare”, începe nebunia. Tu începi să ceri informații, date, acte… timp și toate cele necesare, iar respectiva persoană se transformă într-o precupeață de mare clasă. Ba n-are timp, ba nu găsește actul, ba nu-și aduce aminte nu știu ce important. Și tot așa, până ce începi să te simți covârșit de situație. Când în sfârșit ajungi la limita răbdării și înțelegerii aproapelui, realizezi timpul irosit, faptul că nu e problema ta și în sfârșit se aprinde beculețul. Și încerci să te eliberezi. Să te dezici de filantropul din tine.

Ei, asta-i acum! Doar nu-ți închipuiai că o să fie atât de simplu! Încerci să dai înapoi? Să te retragi din „contract”. Mintenaș ajungi la clauze auxiliare, neînțelegeri…judecătorești și nu în ultimul rând la forță majoră. Forța ei de a face gălăgie, de a se lamenta că uite, și tu, ca toți ceilalți, ai lăsat-o cu fundu-n baltă. Că ți-a spus de la bun început cât e de ghinionistă, cum toată lumea o lasă la greu, cum și de ce nu mai poate să facă față vieții… din cauza unor oameni așa, ca tine.

Cum te poți feri de astfel de persoane? Cum le recunoști pentru a putea sta departe de ele? Simplu! Cum încep să se plângă de una și de alta, le întrebi ce au încercat ELE să facă pentru a-și rezolva problema. Concret! După care faci o tentativă te încercare de a le ajuta, pentru a-ți da seama dacă sunt cu adevărat dispuse să facă ceva pentru ele. Ține minte că tu ești cel care ții balanța în mână. Cum vezi că se înclină prea mult înspre tine, cum începi să te regragi. Pentru cei care au copii la școală și poate știu, e ca atunci când vine vorba de teme și copilul începe să se eschiveze, să se plângă ba că e o bosit, ba că îi e foame or sete, ba că vrea nu știu ce. Orice, în afară de a-și face temele. Dacă cedezi la astfel de „presiuni”, vei sfârși prin a-i face tu temele. Da, el e cel care va scrie, dar tu vei gândi, tu vei rezolva, tu vei dicta soluția problemei. Cam așa și în cazurile astea de într-ajutorare. E un fel de…facerea de bine… cauzează mamei. Și ție!

Incestul emoțional

3-din-gaoaceCine a fost mai întâi, oul sau găina? Dar cine este ”oul” și cine e ”găina”? Sau unde se termină părintele și unde începe copilul?

Relația dintre părinte și copil ar trebui să fie una firească, în care părintele să fie adultul, iar copilului să i se permită să fie, să gândească și să se poarte ca un copil. În momentul în care părintele începe să-i solicite copilului o atenție exagerată, ajutor și suport emoțional pe care cel mic nu este încă capabil să îl ofere, îi este forțată copilăria. (mai mult…)

Trauma

4Care este cel mai nefericit eveniment prin care ai trecut vreodată în viața ta? Dar cel mai grav? Cel mai trist? Care să îți fi consumat in câteva clipe toată energia vitală. Care este cea mai mare traumă a ta?

Un deces în familie? Un accident? Un suicid? Dacă vorbim despre asta înseamnă că nu tu ești cel care să se fi sinucis, pentru că încă trăiești. Prin urmare, se poate și mai rău. Mult mai rău. (mai mult…)

Când începe viața?

1Nu o să intru acum în dilema momentului concepției, dorite sau nu, la câteva luni de la aceasta, imediat dupa naștere… Las asta pe seama nelămuriților care mai cred că își pot asuma această dilemă și hotărî într-un fel sau altul.

Oare când ne dăm seama că trăim cu adevărat? Când înțelegem că suntem vii, că avem toată viața înainte și putem face ceva cu ea; că merită și e de datoria noastră să îi dăm un țel?

Am auzit multe persoane spunând ”simt că nu îmi trăiesc viața”. Dar oare pe a cui o trăiesc? Ah, că viața lor nu e așa cum și-o doresc…poate. Altele așteaptă să se petreacă “Ceva”, orice, care să le schimbe cursul, să le dea acel sens aparte, care să le facă fericite. De ce oare avem nevoie să se întâmple ceva, să facă altcineva ceva ca noi să ajungem să ne trăim viața? Sau măcar să simțim că facem asta? (mai mult…)

Persoană gregară

IG1

Oare cum ne-ar fi fost viața dacă omul nu ar fi o persoană gregară? Nu ar fi existat grupuri, ginte, clanuri, familii, orașe. Am trăi așa, ca niște electroni care ar gravita în jurul a nimic. Ar gravita pur și simplu, fără să facă niciun fel de legături, fără niciun rost. Ar ”zbura” prin lume de-aiurea, fără vreun înțeles.

Este foarte posibil ca instinctul gregar al omului să fie în legătură cu atracția magnetică a Pământului. Iar acestea două cu ”nevoia” de mișcare a popoarelor încolo și încoace. În principiu, această mișcare, această migrație în masă sau nu, pare a avea scopul de a găsi resursele necesare vieții, reurse pe cale de dispariție în locul de plecare. Dar cine știe, poate că magnetismul joacă un rol destul de important și în nevoia aceasta de deplasare, numai că nu am stat încă să analizăm și să înțelegem de ce și cum. (mai mult…)

Știu că știi că știu

sssDe câte ori nu ne-am simțit manipulați? Atrași în cursă? Făcuți să reacționăm într-un mod care nu ne este obișnuit, care nu ne face cinste și ne lasă un gust amar? Abia după ce trece ”valul”, după ce ne certăm, aruncăm cuvinte dure, ne supărăm, realizăm că ni s-a întâmplat iar. L-am lăsat pe celălalt să ne întindă cursa și am picat fix în ea. I-am permis să apese exact pe butoanele nepotrivite, pe care am face mai bine să le ținem sub control. (mai mult…)

%d blogeri au apreciat asta: