Acasă » Tu si copilul tau » Pe mine mă mai iubești?

Pe mine mă mai iubești?

Articole

art

Întrebarea nerostită a unei fetițe de 4-5 anișori pentru mama ei. Chiar așa, oare o mai iubește? Desigur, ar spune toate mămicile din lume. Sau aproape toate.

Când vine pe lume primul copil părinții, cel mai adesea, sunt foarte fericiți. Este tot ce și-au dorit. S-au căsătorit pentru a avea o familie, pentru a avea copii. Iar primul este aparte. Este făcut din dragoste. Din ”cea mai mare” dragoste.

Numai că mai apare încă un copil. Firește, este mult mai dependent, mai vulnerabil, solicită mult mai multă atenție și îngrijire. Dragoste. Iar primul copil, indiferent că este fetiță sau băiețel trece cumva pe locul doi. Dragostea și atenția pe care le-a primit încă de la naștere vor fi împărțite de acum încolo, pentru tot restul vieții. Iată o problemă cu care primul copil va trebui să se confrunte, căreia v-a fi nevoit să-i găsească o soluție.

Cel de-al doilea copil parcă e chiar mai drăgălaș decât era primul când avea doar câteva luni, parcă atrage și mai mult atenția și dragostea celor din jur. Mai ales a mamei; a părinților. Ce poate face primul născut într-o atare situație?! Nu-și poate lua jucăriile și să plece în lume. E încă mult prea mic pentru asta. Și nici nu poate sta de-o parte, ignorat, ocolit, amânat, îndepărtat din lipsa de timp și energie a părinților.

Poate doar să sufere și să se închidă în sine sau să lupte. Să fie egoist, rău chiar, să se răzbune pe cel mic sau chiar și pe părinți, să devină o problemă suficient de mare încât să le atragă atenția părinților de la cel mic, asupra sa. E și ăsta un mod de a capta dragostea celorlalți. Cu orice risc. Chiar și cu riscul de a fi pedepsit.

…Mama o luă în brațe pe fetița mai mică, alintând-o, mângâind-o, pupând-o, având ochi doar pentru ea. Fetița mai mare, simțindu-se dată de o parte, făcea eforturi disperate de a fi luată și ea în seamă. De a fi măcar observată. Mama o ignora cu desăvârșire, având ochi doar pentru cea mică. Mult prea mică să își dea seama de ce se întâmplă și ce sentimente provoacă. Inocentă și indiferentă, ca mai toți copiii foarte mici. Cea mare, în disperarea ei de a nu fi ignorată și lăsată la o parte, din nou, începu să se joace cu mezina, să îi înșire brățări pe micul ei braț, încercând să o alinte, așa cum vedea că face mama ei. Așa cum tânjea să i se facă și ei. Și cum nu mai primea de multă vreme. Dragostea mamei ei nu se divizase între ele două, ci îi fusese pur și simplu furată și oferită toată doar celei mici. Nu avea cum să înțeleagă asta. De altfel, nici un om mare nu ar avea cum să înțeleagă. Oare cum înțelegea mama fetelor, de se putea purta astfel?

Nu îi poți iubi pe toți copiii la fel, chiar dacă sunt ai tăi. Nici pe toți oamenii nu ai cum să-i iubești cu aceeași măsură. Dar de la a oferi toată dragostea unui copil ca, mai apoi, când apare al doilea, să uiți pur și simplu că primul a existat vreodată…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: