Acasă » Tu si copilul tau » Părinți în întrecere

Părinți în întrecere

Articole

parinti in intrecere

Oricât s-ar strădui părinții de mult să fie exigenți, să impună reguli și canoane copiilor lor, tot ajung să îi mai și răsfețe nițel. Dacă nu ei, atunci măcar bunicii. Mai rău e când părinții sunt despărțiți iar copilul sau copiii ”primesc” răsfăți din ambele părți. Mai ales când există posibilități financiare și ambii părinți, desigur, vor ce-i mai bun pentru copilul lor. Și încep să-l copleșească, ori de câte ori au ocazia, și o au destul de des în cazul ăsta, cu tot felul de cadouri: dulciuri, haine, jucării, gadget-uri la modă.

Fiind despărțiți, se înețelege, copilul stă cu unul dintre părinți, cel mai adesea cu mama. Chiar dacă e fată sau băiat, copilul este copleșit de acest flux de afectivitate exprimat prin intermediul darurilor venite din ambele părți însă, la un moment dat, nu știe cum să le mai facă față. Trece prin diferite etape: la început este încântat și are senzația că este iubit de amândoi, sentiment de care începuse să se îndoiască după divorțul părinților. Apoi, încet încet, începe să se obișnuiască și să nu mai fie atât de entuziastmat de toate, să nu le mai aprecieze la fel de mult ca la început. Asta mai ales când, din lipsă de timp cel mai adesea, cadourile încearcă să țină loc de afectivitate.

Copilul simte mai multă nevoia să-și petreacă timp cu părinții, să stea de vorbă cu ei, să le ceară sfaturi sau pur și simplu să fie ascultat și înțeles. Numai că unii părinți trec peste această nevoie a copilului lor și încearcă să ”scape ieftin” prin intermediul acestor daruri care, cu cât sunt mai scumpe, nu-i așa, cu atât arată mai mult afecțiunea pe care i-o poartă. Oare așa să fie? Așa percepe copilul jocul acesta de putere în care s-au lansat părinții lui și care n-are nimic de-a face cu dragostea pentru el?

La un moment dat, după ce trece de entuziastm și obișnuință, intervine blazarea. Copilul ajunge să se simtă și el ca un obiect. E un fel de bumerang între cei doi părinți, care-l aruncă de la unul la celălalt cu tot mai multă forță. Ori este pur și simplu abandonat cu jocurile și jucăriile lui…ca să aibă timp să se bucure de ele. A trecut deja și peste perioada în care se lăuda în fața celorlalți copii cu ce a primit el și a început să se întrebe ce contează mai mult: lucrurile sau sentimentele?

Și mai rea este situația în care există doi copii, fiecare dintre ei rămânând după divorț la unul dintre părinți. Atunci întrecerea e și mai acerbă, nu doar între părinți, dar și între copii. Chiar dacă s-ar strădui și ar reuși să le ia amândoura aceleași lucruri, de aceeași importanță și valoare financiară, tot va exista un decalaj de timp în care cei doi copii, care comunică între ei, vor fi plasați fără voia lor într-o competiție care nu poate duce la nimic bun. ”Uite ce mi-a luat tata. / Aaaa, asta nu e nimic, mie mi-a luat mama ceva și mai fain, cu două săptămâni în urmă.”

Din acest comportament al părinților copilul învață că nu sentimentele sunt cele care contează, ci lucrurile de valoare și imaginea pe care ți-o crează posesia acestora. Că relația în sine nu prea are valoare atâta timp cât ai posibilități materiale. Și, atâta timp cât copilul crește având mereu tot ce-și dorește, fiind mereu în pas cu moda, el nu va fi niciodată tentat să învețe să obțină și singur ceva. Toate vin de-a gata, buluc peste el, îl iau cu asalt și abia reușeste să le mai facă față. De ce cred oare ast fel de părinți că atunci când va crește mare copilul lor se va aștepta ca viața să fie altfel? De ce sunt dezamăgiți când îl văd blazat, ca și cum a consumat deja viața, care pentru el nu prea mai înseamnă mare lucru?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: