Acasă » Tu si ceilalti » Ești înclinată să îi judeci pe ceilalți?

Ești înclinată să îi judeci pe ceilalți?

Articole

judeca

Toți o facem. Așa am fost obișnuiți de mici, din familie, din societate. Auzim în jur: ”Ia uite-o și pe-aia cum arată!”, ”În ce hal e de grasă !”, ”Ce s-o fi boit așa?” și câte și mai câte. Suntem mult mai înclinați să vedem paiul din ochiul altuia decât bârna din ochii noștri. E mai la…îndemână, zicem noi. Nu ne place când suntem luați în colimator, când suntem cântăriți, criticați, jigniți chiar, dar nouă ne dă mâna să facem asta oricând. Păcat că nu reușim să funcționăm după zicala ”ce ție nu-ți place, altuia nu-i face”.

Și oricât de mult ne-am abține sau ne-am amăgi că noi suntem altfel, că suntem mai presus, că ne putem feri în a-i judeca pe ceilalți, dacă apare o situație care ne zdruncină nițel limitele, suntem primii care să arătăm cu degetul. Plus că, dacă asta face toată lumea, de ce am fi noi mai prejos, nu?!

Nu trăim viața prin comparație, dar suntem comparați în permanență cu ceilalți. Și dacă nu fac părinții comparații de genul: ”de ce nu ești și tu cuminte ca…?”, ”de ce nu înveți și tu la fel de bine ca…?”, atunci o facem noi. Mai ales când simțim că ne fuge de sub picioare încrederea în sine. ”Hai că totuși nu sunt ca aia!”, ”M-am îngrășat și eu de la o vreme, dar n-am ajuns totuși ca vecina de la parter” etc.

Viața pare o permanentă competiție: să arăți bine, eventual ca…, să te pricepi să faci… poate mai bine decât…, să te descurci mai bine decât ceilalți ș.a.m.d. Nicidecum să încerci să fii tu însăți. Și doar atât. Chiar și cu riscul de a fi criticată de ceilalți. Și știm cu toții că oricât de perfectă ai încerca să fii, oricât de frumoasă, de cochetă, de deșteaptă, de talentată…tot nu îi vei mulțumi pe toți. Tot îți va găsi careva un nod în papură și îți va strica imaginea. Și atunci? N-ar fi mai simplu și mai la îndemână să ne centrăm mai mult pe noi însene și să îi lăsăm pe ceilalți pur și simplu să…fie? Așa cum vor ei, așa cum se pricep, așa cum pot.

Și ține seama și de vorba englezului: ”never say never”. Nu te amăgi că tu nu îi judeci pe ceilalți. O faci totuți în gând, dacă reușești să te abții să nu pui în cuvinte cele ce ți se par deplasate, ridicole, exagerate…la ceilalți. Ori sunt prea mult, ori prea puțin, ori nepotrivit. Nepotrivit, se înțelege, din punctul TĂU de vedere, după criteriile TALE. Ca și cum ai avea un Pat al lui Procust la purtător. Un șablon din care, dacă ceilalți îndrăznesc să iasă, vai și amar de imaginea lor.

Partea proastă e că, un astfel de șablon are cam fiecare și e alcătuit după criterii proprii. E ca și cum ar pune la ochi un obiectiv în care, dacă ești prea mare nu încapi, dacă ești prea mică, treci neobservată sau te vezi ca prin ceață.

Oare nu ar fi mult mai simplu să luăm oamenii așa cum sunt? Fără a le mai căuta defecte, fără a le mai vâna ”viciile ascunse”? Pur și simplu să îi lăsăm așa cum i-a făcut Dumnezeu, cum s-au alcătuit ei în decursul vieții și să îi acceptăm ca atare. Iar dacă nu ne plac, fie să nu ne uităm la ei, fie să îi ocolim sau să îi ținem la distanță.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: