Acasă » Cărți » Dacă treci podul Soweto – Monica Săvulescu Voudouri

Dacă treci podul Soweto – Monica Săvulescu Voudouri

Articole

Daca treci

Unde te duci tu, Marisa? Unde ai plecat așa, în lume? Și să faci ce? Și cu Nadia după tine…

Dacă treci podul Soweto te învăluie de la primele rânduri până la ultima pagină. Pentru cei obișnuiți de acum cu cărțile scriitoarei Monica Săvulescu Voudouri, aceasta e o carte alt fel. Are un alt stil. Nu e la fel de cursivă, de ”simplă”, ca cele de dinaintea ei. E o carte care te solicită, care te ține cu sufletul la gură de la început și până la sfârșit. E o carte care sfâșie. Simți cum ți se sfâșie sufletul, cu fiecare pagină, cu fiecare capitol. Din când în când stai și te întrebi: De ce așa? De ce viața trebuie să fie așa?

Ce surprinde și mai mult este finalul. Este prima a autoarei cu un final optimist. Nu oferă o soluție, o concluzie unanim valabilă pentru toți și toate, dar lasă loc unei raze de soare. Viața poate fi și altfel. Nu doar grea, urâtă, gri. Nu doar o zbatere permanentă, o luptă pe care ști din start că ai s-o pierzi.

Cartea este așa cum e și viața, cu rele și cu bune. De obicei se spune cu bune și cu rele, dar autoarea, din obișnuință și din experiență, a pus răul înainte. După care a apărut și binele. Atâta cât poate el să fie, dacă-l lăsăm, dacă-l căutăm și-l primim în viața noastră.

Privind în urmă, începând cu Tată, suntem lunatici și ajungând la Dacă treci podul Soweto e ca și cum am încerca să completăm un tablou. Imaginea vieții Marisei. Un suflet chinuit, trecut prin multe, dar care nu se dă niciodată bătut. Ea, Marisa, nu se dă bătută. Și are capacitatea ca într-un final, să accepte și binele în viața ei. Să îi facă loc, măcar un pic, să fie.

Mulțimea personajelor, alternarea lor, a gândurilor și poveștilor lor de viață, a legăturii lor cu personajul principal ține în tensiune, te obligă să gândești și, mai ales, să SIMȚI. Să nu fii indiferent la ce se întâmplă în lume, la ce se întâmplă în viața ta, cu sentimentele tale. Dar oare care e personajul principal al cărții? Să fie Marisa? Nadia? Mamphela? Cred mai degrabă că viața însăși, scrisă cu V mare.

Cartea e precum efectul de undă. Cade o picătură în mijlocul lacului, sau aruncăm o piatră acolo, iar reacția apei se propagă pe toată întinderea ei. Fiecare moleculă a acesteia este influențată, rezonează, reacționează într-o oarecare măsură. Cred că asta vrea să ne transmită și cartea: poți încerca să te faci că nu simți, dar n-ai să reușești. Poți fi indiferent la ce se întâmplă altora, la ce se întâmplă în lume, undeva departe, dar tot va ajunge să te atingă și pe tine cumva. Așa încât, mai bine lasă-te să simți și reacționează. FĂ ceva! Ce îți stă ție în putere, așa cum a făcut Nadia, adoptând-o pe Mamphela. A schimbat lumea în măsura în care a putut ea. A făcut-o mai bună pentru acel suflețel de copil nevinovat.

Încă un aspect cutremurător aș spune este redarea bolii Lui, prin prisma celorlalți. În cele mai multe cazuri, aparținătorii persoanelor cu boli psihice, grave sau nu, sunt mai întâi afectați și suferă, îi doare durerea lor și apoi a celor suferinzi. În carte, autoarea reușește să redea ambele imagini, și cea a bolnavului și a celor din preajma lui. Și durerea lui, a celui suferind și incapabil de a fi altfel, dar și a Marisei, Nadiei, fratelui, doctorului și a celorlalți. Când vom înțelege că bolile psihice sunt de fapt boli ale sufletului, abia atunci vom putea face ceva pentru cei care suferă de ele. Da, există genetică, anatomie, mediu și toate celelalte, dar în primul rând boala psihică e o suferință a Eului, a sufletului în esența lui. Acolo e lovit omul și, mai întâi rămâne înmărmurit, împietrit, după care reacționează fizic și psihic, în funcție de vulnerabilitățile sistemului său. Și tot ce putem face, cred medicii, e să îl bombardăm cu medicamente, să înghețăm răul la nivelul acela la care se manifestă. În loc să căutăm să vindecăm rana inițială. Dar pentru că nu se vede, pentru că nu o putem pipăi, spunem ca Toma necredinciosul și reacționăm mecanic și cu indiferență, ridicând din umeri: asta e tot ce îmi stă în putință să fac.

Multe personaje, multe locuri în lume, multe țări și naționalități. Nu mai știi de unde ai plecat și unde vrei să ajungi. Sau unde vrea să ajungă autoarea cărții. Dar nu te teme cititorule, pentru că te are în grija ei, în permanență. Te ține și te duce de mână prin toate cotloanele lumii și ale sufletului, ca până la urmă să te facă să înțelegi, să te dumirească. Cartea cu toate poveștile ei e de fapt o carte a Vieții. E o carte a Ta.

Capitolele scrise de copii, de Sofia și Mamphela sunt de o deosbită gingășie, delicatețe. Viața privită prin ochi inocenți de copil. Viața simplă, redusă, care n-a absorbit încă abstractul, care se măsoară în timpi și gesturi concrete, fără subtilități. Viața așa cum ar trebui să fie ea de fapt, dar pe care oamenii mari, din nebăgare de seamă, din neștiință, din indiferență și uneori chiar din răutate, ajung să o strice, să o pervertească.

Fiecare capitol începe ca o declarație: Eu, Marisa; Eu, Nadia; Eu, Jurrian; Eu, Piet; Eu, doctor Gerrit; Eu, Mamphela; Și eu, Sofia; Eu, Iorgos. Și eu, Sofia, pentru că ea e cea mai mică dintre personaje. E Prâslea narațiunii. E și ea acolo și are ceva de spus. Spune ce vede și ce simte, ce reușește să înțeleagă cu mintea și suflețelul ei de copil. Iar Eu, Iorgos e lăsat la urmă, chiar înainte de cuvântul de final al Marisei. Pentru că așa a aflat ea în viață, că Binele vine la urmă. Și e așezat acolo ca o speranță de mai bine. E la loc de cinste sau, cum ar spune englezii, last but not least – ultimul, dar nu neapărat cel de pe urmă.

Motourile capitolelor, scrise în neerlandeză, greacă, engleză nu ne sunt traduse nici în josul paginii, nici la finele capitolului sau al cărții. Pentru că e o carte cosmopolită. E o carte pe care nu o citești așa, așteptând trenul sau avionul ori pe plajă, lăsând să curgă rândurile pe lângă tine. E o carte pe care dacă vrei să o pătrunzi te trimite la dicționar, la documente. Te pune să cauți prin lume și prin Sine, să te găsești și să te regăsești prin intermediul personajelor și al narațiunii. E o carte care, după ce o vei fi citit, o vei păstra în suflet multă vreme, poate toată viața.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: