Acasă » Tu si ceilalti » Comunicarea e o stradă cu două sensuri

Comunicarea e o stradă cu două sensuri

Articole

ComNumai că nu toată lumea ştie treaba asta. Unii pur şi simplu nu au învăţat, pentru că nu au avut de la cine. Şi atunci nu ştiu. Nu iniţiază conversaţii, nu întreabă, nu vorbesc dacă nu sunt întrebaţi. Asta se potriveşte în anumite ocazii, nu şi între prieteni şi colegi. E respectuos să nu te afli în vorbă, de-aiurea şi fără motiv, mai ales când eşti spre exemplu în clasă la ore, într-o şedinţă sau ţine cineva o prezentare. Dar când eşti între prieteni, să stai aşa tot timpul, ca mortu’n păpuşoi, parcă nu mai are niciun farmec. E drept că nu întotdeauna ai ceva de spus, găseşti o părere pertinentă sau potrivită cu ce se discută, dar măcar aşa, din când în când, parcă tot ar mai merge să deschizi şi tu gura să spui ceva. Nu de alta, dar să nu te ia ceilalţi drept statuie.

Şi una e să ai convorbiri limitate pentru că de, eşti pe cartelă cu minute şi nu ai abonament, şi să tot aştepţi să te sune ceilalţi pe tine, alta e să poţi suna oricând de pe telefonul fix, dar să nu o faci niciodată. Din nefericire, nu am reuşit încă să restabilim sistemul telepatic şi să-l aducem la aşa performanţă încât să nu mai avem nevoie de comunicarea verbală. Nu e suficient să te gândeşti la cineva, să îi transmiţi un gând (bun sau rău), să stai de vorbă cu el tot aşa, pe tăcute şi în gând, ca el să te audă. Poate să fie conectat energetic cu tine atât de bine încât să simtă acel gând sau acea vorbă, dar nu o să ştie sigur că vrei să stai de vorbă cu el. Mai bine pune mâna pe telefon sau vezi-te cu persoana respectivă şi…COMUNICĂ.

Comunicarea e ca o punte de legătură între două persoane: tu spui ceva, celălalt îţi răspunde, spune şi el ceva; o părere, o întrebare… Comunicarea e un schimb: de cuvinte, de idei, de valori, de energie… Nu e neapărat nevoie să menţii în perfect echilibru acest schimb, să dai absolut tot timpul atât cât primeşti dar este indicat să încerci măcar să o faci. Astfel, nu vei ajunge să te simţi nici tu frustrat, dar nici să-l frustrezi pe celălalt. În definitiv, atunci când ne vedem ne salutăm, ne dăm bineţe şi, la despărţire tot aşa procedăm, ne spunem la revedere. Dacă suntem doar în trecere unii pe lângă alţii, e firesc să ne rezumăm doar la atât, mai ales dacă nu avem timp la dispoziţie pentru mai mult. Dar cum ar fi să spunem doar “Bună, ce faci?”, după care să ne uităm unul la celălalt, minute în şir, fără să mai scoatem niciun cuvânt iar apoi să ne luăm doar la revedere? N-am văzut pe nimeni să procedeze în felul acesta dar există totuşi unii oameni care aşteaptă mereu de la celălalt să spună ceva, să fie căutaţi. E ca şi cum imediat după momentul despărţirii, după ce ne luăm la revedere, celălalt ar înceta complet să mai existe sau dispare cu desăvârşire, până data viitoare când îl vom căuta din nou. Ca şi cum ar rămâne fără baterie. Nu telefonul lui, ci el însuşi. Mă întreb ce s-ar întâmpla dacă nu am mai căuta niciodată persoana respectivă. Nu am mai suna-o, nu am mai încerca să dăm nicicum de ea. Pentru că, iar asta poate părea şi mai ciudat, atunci când ne revedem se bucură şi îşi manifestă cât de cât bucuria. Având în vedere faptul că nu mai dă absolut niciun semn după despărţire care, de altfel, se petrece în termeni foarte civilizaţi şi fireşti, ne-am putea gândi că nu mai vrea să ne vadă sau să vorbească vreodată cu noi. Dar atunci, de ce s-ar mai bucura aşa când ne vede?

E drept că avem şi perioade în care pur şi simplu nu avem chef de vorbă, nu simţim să comunicăm cu nimeni. Suntem fie prea stresaţi, prea trişti şi abătuţi, prea obosiţi. Iar asta e de respectat. Dar când modelul de relaţionare arată ca o stradă cu sens unic, ca un oraş în care toate străzile sunt cu sens unic, pare cam nefiresc.

Mai sunt şi unele cazuri în care persoana se crede mult prea sus şi aşteaptă de la “cei de jos” să o caute, să îi dea atenţie. În felul acesta, crede ea, îşi arată superioritatea. Iar dacă se află într-o poziţie socială sau profesională superioară, chiar aşa stau lucrurile. Dar noi vorbim aici de oameni obişnuiţi, care se află pe acelaşi nivel social şi deci, această regulă nu se aplică.

Cine ştie, poate că astfel de oameni, care nu au învăţat de mici ce înseamnă comunicare, nici nu vor reuşi vreodată să o facă. Şi poate, cel mai bine ar fi să nu ne mai batem capul, să nu mai avem aşteptări de la ei şi nici să nu îi mai căutăm vreodată.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: