Acasă » Psihoterapie » Terapia prin tăcere

Terapia prin tăcere

Articole

terapia prin tacereUnul dintre cele mai grele lucruri pe care crezi că le ai de făcut atunci când intri în cabinetul unui psihoterapeut este să vorbești despre tine și problemele tale. Cum să începi? De unde să apuci? Ce să spui și ce să nu spui terapeutului? Simți în tine tumultul tuturor frământărilor care te-au adus aici și ai vrea să te eliberezi de ele precum un vulcan care erupe dintr-o dată. Poate tocmai de aceea nu are cum să-ți iasă din prima. De altfel, ai să realizezi în timp că ai nevoie de mai multe ședințe pentru a ”pune pe tapet” toate problemele care te-au determinat să ajungi în acest cabinet.

Dar cum ar fi dacă, în loc să vorbești, să povestești câte în lună și în stele, ai tăcea pur și simplu? V-ați uita așa, unul la celălalt, fără să scoateți absolut niciun cuvânt. Doar te-ai gândi la fiecare lucru în parte, la fiecare amănunt care te-a bulversat, întristat, chiar și bucurat și le-ai zugrăvi pe față, fără însă a scoate niciun cuvânt.

Probabil că ți s-a întâmplat măcar o dată să te uiți la cineva, poate chiar o persoană necunoscută, în transportul comun sau pe stradă, pe fața căruia era zugrăvită o anumită stare. Poate că era cumplit de trist, suferind, gata să îi dea lacrimile. Sau poate că era în culmea fericirii, cu zâmbetul agățat de urechi, gata să izbucnească în râs, radiind cu toată fața fericirea pe care o simțea pe dinăuntru. Nu cunoșteai persoana, nu o mai văzuseși în viața ta și probabil că nici nu aveai să o mai vezi vreodată, dar fără să vrea, fără să se poată abține, te făcea părtașă la ceea ce simțea. Iar asta fără a rosti absolut niciun cuvânt.

Ei bine, pentru a putea realiza cât de dificilă este de fapt menirea unui terapeut, încearcă să-ți imaginezi cum ar fi dacă ai încerca să-i transmiți toate păsurile tale fără a face apel la cuvinte. Dacă ai folosi doar mimica și poate gesturile.

Empatia joacă un rol foarte important în viața noastră și, cu cât reușim să fim mai empatici față de semenii noștri, cu atât devenim mai umani față de ei, mai sensibili la trăirile lor. Empatia e la fel ca o monedă cu două fețe: o dată ce ai intuit ce simte celălalt, cu greu mai reușești să fii indiferent față de acea persoană. Simți, într-o mai mică măsură, exact ceea ce simte și ea și, indiferent de respectivul sentiment: durere, tristețe, bucurie, iubire…, te simți fără să vrei implicat și tu. Nu mai poți sta pur și simplu cu mâinile în sân, complet indiferent la ce i se întâmplă. Ai vrea să ajuți, să participi, să spui sau să faci ceva care să fie de folos celeilalte persoane. Sau pur și simplu să te bucuri împreună cu ea. Să fii acolo pentru ea, fie doar și pentru câteva clipe. Să nu fie singură. Să nu se simtă singură. Să aibă cu cine să împărtășească toate acele sentimente care o copleșesc, cărora nu știe cum să le facă față.

Suntem în permanență preocupați de ceva, mereu puși pe fugă, alergând între două destinații, între doi sau mai mulți oameni. Tot timpul avem ceva de făcut, de planificat, de rezolvat. Simțim că n-avem niciodată suficient timp pentru…lucrurile mărunte, cum ar fi să ne bucurăm de o floare care tocmai a înflorit, de zâmbetul unui copil, de ceea ce ne transmitem unii altora. Poate că dacă ne-am opri un pic, măcar așa, din când în când, din toată această alergătură a vieții, pentru a observa ce simte persoana de lângă noi, și am încerca să înțelegem, să fim alături de ea, am reuși să fim mai buni și mai fericiți.

Există atâtea cărți care ne învață cum să îi ”citim” pe ceilalți, cum să le înțelegem mimica, gesturile, dar dacă ne-am oferi puțin răgaz, dacă ne-am opri în loc și am încerca să ne conectăm la cealaltă persoană, am descoperi că de fapt cunoaștem prea bine toate aceste lucruri. Știm cum arată tristețea, amărăciunea, frustrarea, iritarea, bucuria. Sunt mici detalii, infinitezimale, care ne trec peste chip, care ne zugrăvesc poate doar pentru o miime de secundă gândul sau sentimentul care ne-a traversat, dar pe care îl putem surprinde și marca, îl putem înțelege și căruia îi putem răspunde. Totul e să încercăm. Să vrem să fim din nou oameni și să apelăm la instinct mai înainte de a apela la cuvinte, după care am învățat atât de bine să ne ascundem unii de ceilalți.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: