Acasă » Tu si ceilalti » De ce avem nevoie de un lider

De ce avem nevoie de un lider

Articole

de ce avem nevoie de un lider

Nu le fusese ușor să găsească un lider,
Dificil fusese să-l păstreze.
Deși îl pierduseră
Acum continuau să caute un altul.
Fără un conducător păreau fără țel
Deveniseră fără țintă și deprimați.
Dacă situația urma să continue astfel
Aveau să piară.
Apoi, unul dintre ei ieși în față
Kevin era mândru; el era cel care avea să găsească tribului său pe cel mai mare, cel mai rău și ticălos (lider) pe care să-l urmeze.
Stewart era mai degrabă înfometat; el era cel care urma să mănânce acea banană.
Iar Bob, Bob era îngrozit de călătoria pe care aveau să o facă. *

Ca masă, ca mulțime, se pare că nu știm să funcționăm fără unul. Nu știm încotro să ne îndreptăm și ce să facem cu noi. Avem nevoie să ne spună cineva ce, cum, când și încotro. Altfel, nu știm, nu putem, nu ne descurcăm.

Ce ne-am face fără șef la serviciu? Cine ne-ar mai spune ce să lucrăm astăzi? Sau mâine? Sau în fiecare zi. Cum ar arăta orașul, țara, lumea, fără un conducător?

La nivel individual, liderul este propria noastră conștiință, la care se adaugă firește educația și cultura, amprenta mediului în care ne formăm și trăim. Dacă organismul ne dă semne de oboseală, de foame, sete, îl ascultăm și îi rezolvăm aceste nevoi odihnindu-ne, mâncând, bând apă. Funcționăm simplu, pe bază de stimuli. Dar dacă avem de luat decizii care depășesc sfera organică sau alegeri simple, care ne privesc și al cărui rezultat direct ne afectează doar pe noi, simțim nevoia unui îndrumător. Să ne dea un sfat, o direcție, să ne spună ce ar fi mai bine să facem. De altfel, de la bun început așa pornim în viață. Mai întâi sunt părinții cei care ne îndrumă și au grijă de noi, apoi preiau parte in sarcină educatorii, învățîtorii și profesorii, iar ulterior ajungem pe mâna…șefului. Așa că, din start avem pe cineva ”la conducere”. Păi și atunci cum să funcționăm fără un lider? Cum să învățăm să gândim și pe cont propriu, să aflăm singuri ce e mai bine pentru noi? Când de la bun început ni se spune ce și cum, mai ales cum nu trebuie să facem. Nici măcar în școală nu suntem învățați să gândim singuri. Nu suntem învățați noi nici cum să învățăm, dar asta e altă poveste. De cum intrăm la școală ni se ”deschide o pâlnie” prin care ni se toarnă în cap, cu toptanul, tot felul de informații mai mult sau mai puțin utile pentru noi și viața pe care să o ducem. Nu ne spune și nu ne spune nimeni că nu există dreaptate, că oamenii sunt răi și răzbunători, că nu îți folosește la nimic să fii sincer, chiar din contră, că viața e o luptă permanentă, ”pe viață și pe moarte”. Dacă știi să dai bine din coate, te descurci, ajungi, dacă nu, tragi mâța de coadă și alergi după câini cu covrigi în coadă.

Și pentru că suntem ținuți în întuneric de la bun început, creștem și ne formăm cu acuta impresie că fără să avem un lider nu putem supraviețui. Așa am format grupurile, societatea, din timpuri străvechi. De cele mai multe ori, cap de listă era înțeleptul satului, pentru că fiecare grup sau comunitate are unul, dar nu era suficient să fie doar deștept. Mai era nevoie să fie și puternic. Fizic era chiar mai bine. Atunci sigur se impunea tuturor celorlalți care începeau să se plece, să se închine chiar în fața lui. Și să îl urmeze orbește. Să facă tot ce spune el, fără să îi iasă din cuvânt.

Și la fel se întâmplă și în lumea animală. Cu mica variațiune că în unele grupuri liderul e o ea și nu un el. Dar asta n-are foarte mare importanță. Important e ca cineva să fie în fruntea lor, care să îi conducă. Care să gândească pentru ei. Bun, rău, puternic, slab, înțelept sau nu, să fie cineva care să impună într-un fel sau altul. Să se evidențieze prin ceva ce ceilalți nu au în aceeași măsură. Uite că tot e bine să fii diferit, aparte, față de toți ceilalți din grup!

Puterea asta ține și ea o vreme, atât în regnul animal cât și în cazul oamenilor. La animale durata este dată de vârstă și puterea fizică. Oamenii o stabilesc de la an la an, o dată la patru sau cinci ani sau, cum era pe vremuri, din tată în fiu, până li se stârpește sămânța sau sunt decimați de boli, de sabie sau de glonț.

Dacă ne gândim că timpul alocat orelor de lucru este de 8 ore (știu, e o glumă de fapt!) și se consideră că dacă nu ai reușit să îți termini treaba în acele 8 ore, fie nu ești bun pentru funcția respectivă, ești leneș, neinstruit și fără experiență (sau pur și simplu ți se pune prea mult în câtcă și nu ai cum să duci!), probabil că la fel se apreciază și cei 4 ani de mandat. Și nu mă refer la cel poștal! Dacă în decurs de 4 ani nu ai reușit să faci ce ai promis și pentru care ai fost ales, atunci nici în 10 sau mai mulți nu vei reuși. Iar asta nu neapărat din lene sau neștiință. Ci pur și simplu că ai alte interese decât cele ale mulțimii.

Și, cu cât ești mai carismatic, cu atât vei vrăji mai ușor mulțimile. Te vor crede ori ce le vei spune, te vor urma orbește, vor fi supuși și tăcuți ca niște mielușei. E drept că în loc de carismă ai putea folosi forța sau/și teroarea și avea poate chiar mai mult succes. Pentru că de frică toată lumea se supune. ”Mulți respectă insigna (cea de polițist), TOATĂ lumea respectă arma (pistolul polițistului; sau bastonul, după caz!). Depinde doar de tine, din ce fel de stofă de lider ești făcut. Dacă folosești bastonul, o să ai succes 100%, dar pe termen limitat totuși. Nimeni nu se supune la infinit. Mămăliga n-o exploda ea, dar pe de-afară tot dă.

Drept e că nici fără lider nu se poate. Doar am înțeles asta. Am lua-o toți în toate direcțiile și ar ieși un haos căruia nu i-am mai da de cap. Cu nu e bine. Fără, iar nu e bine. Și atunci, ce-i de făcut?

Când ești mic, abia venit pe lume, pur și simplu n-ai încotro. Depinzi de toată lumea, plus că nici mintea nu-ți prea merge încă. Nu știi de niciunele și mai faci și pe tine tot timpul. Trebuie să te schimbe și să te hrănească cineva. Iar mai apoi, când deja ai învățat să mergi, să scrii, să citești, să socotești, ești ca un mic neuron care se învârte permanent în jurul atomului ”său”. Și dacă ai vrea, nu ai ști cum să te descurci singur, fără el. Da, dar asta nu te împiedică totuși să mai gândești și tu din când în când. Când te împinge cineva, te obligă să strigi osanale în fața unei pancarde, poți să ALEGI să nu o faci, pentru că ți se pare penibil, inutil și îți dai seama că, din afară, ai arăta ca un nebun. Sau, dacă cineva te pune să te arunci în puț, tu nu îl întrebi dacă să mai sari și înapoi, ci te uiți la el ca la un lunatic (eventual duci și degetul la tâmplă), și îți vezi sănătos de ale tale. Dacă pe unul că se așează ”la coadă” nu te așezi și tu imediat, fără a ști ce ”se dă”. Dacă se dă prostie, ai vrea și tu să iei nițică? Ți-ar mai folosi la ceva? Dacă îi vezi pe toți că dau cu ”huă”, nu începi imediat și tu să strigi ca ei. Te oprești în drum, te uiți și vezi despre ce e vorba, gândești oleacă poate, că nu doare, și ori îți vezi de drum, ori încerci să îi oprești pe nebuni. Adică nu te înclini după cum bate vântul, după opinia oricărei precupețe, afon, sau țicnit. Spiritul de turmă e și el bun, dar cu măsură. Din când în când încearcă să fii și ciobanul. Măcar așa, de curiozitate, să vezi cum e. Poate-ți place.

Pentru că mai e și aspectul ăsta: odată cu puterea vin și responsabilitățile. Și ca lider nu ai încotro, ți le asumi. Fie că ulterior vei fi sau nu tras la răspundere. Sau așa ar fi corect să gândească un lider: ”Oare ce fac eu aici, deciziile pe care le iau, sunt bune și avantajoase doar pentru mine, sau pentru toată lumea?”. Da, știu, vorbim de cazuri ideale, utopice.

Pentru a fi șef, director, președinte, lider cu alte cuvinte, ai nevoie de o anumită stofă, croială. Trebuie să fii deștept, curajos, diplomat, puternic, răzbătător, abil, tenace, cinstit, corect etc. Prea multe însușiri pentru o singură persoană, nu-i așa? Și nici nu le-am enumerat pe toate! Poate că asta e unul dintre motivele pentru care nu oricine poate fi lider. Ca lider mai trebuie să știi și să pierzi, mai ales bătăliile pe care nu le poți câștiga.

Ei bine, din toate calitățile enumerate mai sus, tu câte poți bifa? Ai vrea să fii lider? Dacă nu liderul unui grup, unei comunități, măcar propriul tău lider? Crezi că ai reuși asta?

* Citatul de la începutul articolului este traducerea liberă a comentariului desenului animat Minions, ce va apărea anul acesta. Precum spuneam, ce sunt învățați copiii, de mici: că nu pot exista fără un lider!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: