Acasă » Diverse » Vânzătoarea de baloane

Vânzătoarea de baloane

Articole

baloaneDe câte ori nu ne-am împiedicat sau am dat cu capul pe stradă, prin parc, de baloane umflate cu heliu? De cele mai multe ori ne-am amuzat, ori pentru că ne-am văzut năpădiţi de o “turmă” de personaje de desene animate, animăluţe, maşinuţe sau feţe simpatice…moi şi plutitoare, ori pentru că ne aduceau aminte de copilărie. Şi tuturor copiilor le plac baloanele. Mai ales cele…zburătoare. Sunt deosebite. Plutesc aşa prin aer, îngrămădite unele în altele, legate cu sfori şi trase de mâna cuiva care abia dacă se mai zăreşte între ele.

Feţele vânzătorilor ambulanţi se reţin foarte rar. Poate doar atunci când locuieşti lângă o zonă sau un parc în care îi găseşti tot timpul, mai ales la sfârşit de săptămână sau de sărbători. Mai cu seamă atunci când n-ai nici cea mai mică intenţie de a cumpăra ceva de la ei. Îi ştii, pentru că i-ai tot văzut prin zona ta, dar dacă stai să te gândeşti bine nu reuşeşti să-ţi aminteşti exact cum arată. Sunt tineri, mai în vârstă, femei sau bărbaţi? Şi asta nu pentru că ai ţine neapărat să îi ignori, ci pentru că privirea îţi e captată de fiecare dată de baloanele plutitoare. Din tot mănunchiul acela, se găseşte măcar un desen sau o figurină care să-ţi atragă atenţia, să te amuze sau să îţi amintească de ceva drăguţ. Şi până să realizezi cum arăta persoana care ducea mănunchiul de baloane, ai şi trecut de ea. Pleci mai departe, cu zâmbetul atârnându-ţi încă pe faţă, ridicând din umeri şi scuzându-te (oare faţă de cine?!): “Ei, oricum nu aveam de gând să cumpăr unul!”.

Mai trist e că astfel de oameni, că vând baloane sau alte mărunţişuri, încearcă să trăiască de pe urma acestui comerţ ambulant. Şi arareori au suficient dever încât să reuşească. Dar se mulţumesc aşa, că vând azi un balon, mâine două, poate la sfârşit de săptămână chiar mai multe. Cum necum, tot trec pe lângă un copil care se uită captivat de mulţimea de feţişoare din plastic ce plutesc adunate la un loc, deasupra capului lui. Şi o să vrea şi el unul. Dacă a fost cuminte şi dacă mama sau bunica are bani pentru asta, o să-l vezi plecând cu o sfoară legată de mânuţă, la capătul căreia pluteşte cu “sughiţuri” fie Dora cea înţeleaptă, fie o girafă zglobie, fie un Lighting MCQeen zâmbitor. Din acel moment viaţa micuţului a devenit ceva mai interesantă. Ce e în mintea lui, cu greu ne-am putea da seama, dar zâmbetul de pe faţa lui, mândria şi bucuria cu care îşi plimbă prin aer balonul mult dorit şi ales, sunt unice. Şi în cazul fiecărui copil e altfel. Altfel de gând, altfel de alegere, altfel de zâmbet.

Unii se plictisesc repede şi, dacă au mânuţele “pline”, pasează la un moment dat balonul mamei sau bunicii. Măcar pentru o vreme. Sau dacă nu, chiar până acasă unde, odată încartiruit, balonul este lăsat liber şi se opreşte în tavan, privind în continuare de sus, tot ce se petrece în jurul lui. Copilul se obişnuieşte cu el, cu prezenţa lui supraveghetoare şi îşi mai ridică din când în când privirea în tavan, întru verificare: “da, eşti tot acolo”. Copiii au multă nevoie de stabilitate şi siguranţă.

Dar acesta este un caz cât de cât fericit. Copiii mai năzdrăvani şi mai curioşi fac în aşa fel încât să “scape” aţa balonului, doar pentru a vedea ce se întâmplă. Cât timp era ţinut de mâna fermă a vânzătoarei sau de mânuţa lui, lucrurile păreau destul de clare şi…plictisitoare. Dar să vedem acum ce întâmplă. Cu orice risc. Şi ce poate să se întâmple?! Balonul, după ce face un pas împiedicat când se desprinde, îşi ia un lent bun rămas, după care începe să plutească şi să se înalţe tot mai sus, către cer, se face tot mai mic, până dispare pur şi simplu. Iar copilul, cu o faţă meditativă şi resemnată, îşi întreabă mămica: “Unde s-o fi dus oare?”.

Ei, dar lasă, vânzătoarea de baloane va fi de găsit în parc şi data viitoare. Aşa cum e ea, năpădită de figuri plutitoare, gata să ofere fiecărui copil, mic sau mare, un pic de poveste, o iluzie trecătoare, puţină inspiraţie înspre visare.

Anunțuri

2 comentarii

  1. Nicoleta Buleanu spune:

    Ai reusit sa faci poza perfecta pt articol !!

    Στις 6:47 μ.μ. Τετάρτη, 22 Οκτωβρίου 2014, ο/η cusidespretine έγραψε:

    WordPress.com Cristina Marioglou posted: „De câte ori nu ne-am împiedicat sau am dat cu capul pe stradă, prin parc, de baloane umflate cu heliu? De cele mai multe ori ne-am amuzat, ori pentru că ne-am văzut năpădiţi de o “turmă” de personaje de desene animate, animăluţe, maşinuţe sau feţe simpati”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: