Acasă » Tu si ceilalti » Apreciere şi recunoştinţă

Apreciere şi recunoştinţă

Articole

DSC_0047aToată lumea le aşteaptă, le doreşte, le cere sau chiar le impune. Fiecare dintre noi simte nevoia la un moment dat, uneori mai mult, alteori mai puţin să fie apreciat pentru ce face, ce ştie sau ce este. Şi nu aşa, două vorbe acolo, ci întărit şi în mod repetat. Şi cu cât auzim mai des “laudele”, cu atât ne amăgim mai tare că suntem mai mult decât suntem în realitate. La ce ne foloseşte un ego “umflat” artificial? O imagine de sine relativ distorsionată? Pe cine încercăm de fapt să minţim: pe ceilalţi sau pe noi înşine?

E drept că aşdata:text/mce-internal,%3C%21–more–%3Ea am fost învăţaţi de mici: după faptă şi răsplată. De câte ori nu le auzim pe bunicuţe sau chiar pe părinţi spunând: “Mănânci şi felul doi, capeţi desertul dorit.” Iar după ce copilul s-a ostenit să-şi facă “treaba” până la capăt, aşa cum se aşteaptă de la el, tot ei îl “încurajează” spunându-i: “Bravo! Ce băiat bun!, sau Ce fetiţă cuminte.” Şi uite aşa se formează din start, încă de la începutul vieţii un tipar din care cu greu mai ieşim. După aceea, ori de câte ori facem ceva bine sau aşa cum ni se cere ori se aşteaptă de la noi, vrem şi răsplata care poate fi sub formă materială dar, şi mai important, verbală. Din nefericire, se formează un mecanism defectuos, prin intermediul căruia copilul învaţă să facă ceva DOAR pentru că primeşte ceva în schimb. Ideea în sine nu ar fi rea, dacă am avea de-a face cu un adult. Copilul însă înţelege doar că totul e un troc şi, de multe ori, ajunge să îl şantajeze pur şi simplu pe adult cu acest mecanism de “cauză şi efect”: dacă faci aia, primeşti cealaltă. Unii mai cu curaj chiar ajung să le spună părinţilor: “Nu învăţ dacă nu îmi cumperi…”, sau variaţiuni ale acestui tip de şantaj.

Problema apare în momentul în care facem eforturi dar nu ne sunt răsplătite aşa cum ne-am aştepta. Dacă ne-am făcut temele şi am învăţat lecţia, dacă ne-a ascultat învăţătoarea sau profesorul, considerăm că ni se cuvine şi nota cea bună. Pe care uneori, din nefericire, nu o primim. Ei şi atunci să vezi tragedie! “Profesorul e nedrept, părtinitor, are ceva cu mine” etc. Fie că e aşa sau nu.

Mai târziu aşteptăm altfel de merite. La locul de muncă vin sub formă de prime (deşi dacă e să fie, pe astea le primesc toţi angajaţii; poate doar sumele diferă), beneficii şi, de ce nu, favoritisme.

De ceva vreme s-a împământenit şi la noi noţiunea de voluntariat. Pe vremuri însemna mai degrabă ceva ce trebuia să faci, că n-aveai încotro, erai obligat să faci. Acum e ceva ce te oferi să faci, fără a aştepta sau primi absolut nimic în schimb. Acorzi din timpul şi resursele tale pentru alţii, fără a avea parte de un beneficiu anume. Şi cu toate astea, dacă nu faci voluntariat în şcoală sau mai târziu, nu capeţi o imagine “corectă”. Înseamnă că nu eşti suficient de darnic cu…tine.

Li se cere să facă voluntariat, adică să lucreze fără a fi răsplătiţi în vreun fel chiar şi celor care nu au un serviciu şi abia se descurcă de la o zi la alta, ceea ce pare tutuţi puţin cam nepotrivit. Cum să dai de unde n-ai nici tu? Dar se pare că asta înseamnă abnegaţie, altruism, jertfire de sine. Adică să te pui pe tine pe planul doi. Dar cum spunea un părinte, atâta timp cât îţi iei de la gură şi rămâi nemâncat, cât dai haina de pe tine şi apoi tremuri de frig, acela nu mai e ajutor, nu mai e bine făcut altuia. Pentru că în schimb, ţi-ai făcut rău ţie.

Nevoia de fi apreciat, recunoscut, aplaudat, ridicat în slăvi e cu atât mai mare cu cât ţi-a fost satisfăcută mai puţin în copilărie. Cu cât te-au susţinut mai puţin atunci părinţii, educatorii şi pedagogii, cu atât mai mult vrei dori să compensezi acum acea lipsă. Şi deşi acum eşti adult, om în toată firea, conştient de sine şi de valenţele tale, de ceea ce ştii că poţi realiza, aştepţi în permanenţă să îi auzi pe ceilalţi cum te laudă fie şi pentru lucruri mărunte. Privit din afară, postura ta e niţeluş cam delicată.

Pe de o parte realizezi că ceea ce ceri tu implică faptul că nu îţi cunoşti propria valoare ori că ceri ceva ce nu ţi se cuvine de drept. Ceva ce nu meriţi cu adevărat. Dacă ai fi pe deplin conştient de propria ta valoare nu ai avea astfel de aşteptări, pentru că nu ai simţi nevoia să îţi spună altcineva cât de bun eşti. Pe de altă parte, cei de la care aştepţi laudele mai mult sau mai puţin meritate, realizează că această nevoie a ta e mai acută decât este cazul şi îi pui şi pe ei într-o postură delicată. Ceva ce aminteşte de tristele vremuri trecute, în care eram forţaţi să aducem osanale, laude pe care nu le simţeam oferi dar pe care eram constrănşi să le rostim.

Atunci când te afli într-un grup, o colectivitate, când îţi aduci contribuţia în vreun fel la un proiect comun care e în favoarea tuturor membrilor acelei comunităţi, nu ai de ce să fii lăudat. E simpla ta participare, aportul tau la acel proiect sau acţiune întreprinsă dacă nu împreună, atunci spre folosul tuturor. E ceva ce ai fost de acord să întreprinzi. De ce mai aştepţi aprecierile şi recunoştinţa celorlalţi?

Dacă celui mic i s-ar spune că e bine să îşi mănânce mâncarea pentru că are nevoie să se hrănească pentru a fi sănătos şi a creşte, fără a mai fi ademenit cu promisiunile unei răsplate viitoare, poate că ar învăţa din start că ce face face în primul rând pentru binele personal. Dacă elevului i s-ar explica simplu că aşa cum părinţii merg la serviciu şi primesc salariu, elevul merge la şcoală şi primeşte note sau calificative, atunci ar avea un corespondent mai corect şi o viziune mai realistă asupra vieţii. Şi, nu în ultimul rând, ar învăţa astfel ce înseamnă voinţa. Vreau să fac asta pentru că e spre binele meu (şi al celorlalţi). Nu DOAR pentru că voi primi în schimb o răsplată: o bombonică, o prăjiturică, un pupic, un joc pe calculator, bani sau orice altceva. Această perspectivă a voinţei duce şi la (re)cunoaşterea de sine, la formarea unui eu care se plasează într-un echilibru stabil între altruism şi egoism şi a unei personalităţi integre şi corecte.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: