Acasă » Tu si ceilalti » Din prea multă lipsă de dragoste

Din prea multă lipsă de dragoste

Articole

Prin dpmlddanul doi de facultate începuse să mă preocupe autismul. Citeam tot ce reuşeam să găsesc despre această boală (a copiilor). După câteva luni de astfel de documentare am ajuns la concluzia că de fapt, aceşti copii suferă de lipsă de afecţiune. Ceva acolo, intern şi profund, pare să anuleze dragostea părinţilor faţă de ei, de cele mai multe ori chiar înainte de a se naşte. O să spuneţi că există totuşi multe cupluri care şi-au dorit copii şi i-au aşteptat cu mare dragoste, dar cu toate astea… Da, la nivel conştient cu toţii avem cele mai bune intenţii. Atâta doar că, dintr-o perpetuă obişnuinţă, alegem cumva să negăm sau pur şi simplu să anulăm şi nivelul subconştient sau chiar pe cel inconştient al psihicului nostru, iar asta doar pentru faptul că avem atât de puţine cunoştinţe despre ele. Dar ele există. Sunt acolo şi iată, acoţionează din umbră, insidios şi chiar pervers am putea spune.

După câţiva ani buni mi-a fost confirmată în parte presupunerea mea că cei care suferă de autism sunt de fapt privaţi acut de dragostea de care au ei nevoie. Ce anume îi face pe unii copii să aibă nevoie de un exces de dragoste din partea părinţilor lor, e mai dificil de stabilit. Sau din ce motiv nu reuşesc să interpreteze şi să accepte dragostea pe care o primesc ca pe una reală şi sinceră

Cert e că vin pe lume supăraţi nevoie mare, o resping aşa cum de fapt îi resping pe toţi cei din jurul lor, începând cu părinţii care, după un proces îndelungat de investire şi aşteptare, se văd cumva eliminaţi, răniţi şi complet descurajaţi de o situaţie căreia nu ştiu cum să îi facă faţă.

Tot ce urmează după aceea este de fapt o muncă sisfică de reparaţie. Un efort suprem din partea lor şi a celor apropiaţi de a reconstrui o imagine corectă – pentru accepţiunea copilului – a dragostei necesare acestuia. E ca atunci când amânăm să mâncăm sau să ne odihnim şi, la un moment dat când nu se mai poate, o facem în surplus: mâncăm prea mult, chiar peste măsură, în fugă şi cu disperare, dormim ore în şir fără să mai ţinem seama că e zi sau noapte. Cumva, trebuie să refacem acel echilibru energetic interior de care avem atâta nevoie pentru a funcţiona ca în mod obişnuit.

Ei bine, poţi sări peste o masă sau chiar două, poţi face chiar un obicei – prost de altfel – din a tot amâna sau sări mesele, îţi poţi prelungi starea de veghe apelând la diferite metode mai mult sau mai puţin sănătoase – cafele şi ţigări legate în lanţ – dar iată că nu putem proceda la fel şi cu amânarea şi reconstituirea echilibrului afectiv. Ce n-am dat la timp nu mai putem întoarce ulterior, chiar dacă într-o mare măsură şi un ritm susţinut. Dragostea se cere “servită” aici şi acum, atunci când este cea mai mare nevoie de ea şi se supune zicalei: lucrurile trebuie făcute la timpul lor.

Iar autismul nu pare a fi singura boală provenită dintr-un exces major de lipsă de afecţiune şi dragoste. Mai toate bolile şi mai ales cele psihice provin dintr-un major deficit afectiv. Ceva acolo, în interiorul individului se rupe ireversibil. Există un blocaj, o frânare, un scurt circuit care va afecta ulterior, de cele mai multe ori pe întreaga durată a vieţii şi, oricâte eforturi ulterioare se vor face pentru a restabili acel echilibru, singurul rezultat va fi acela al unei ameliorări sau cel mult, al unui echilibru precar, cu greu obţinut. Cum ar fi cazul tulburării bipolare. Când prea jos, când prea sus, când prea mult, când prea puţin, dar foarte foarte rar pe undeva pe la mijloc, într-o oarecare linişte şi pace interioară şi exterioară.

Susţinem că avem nevoie de dragoste, că suntem gata să o oferim oricând şi tuturor, dar în realitate abia reuşim să ne iubim pe noi înşine cu adevărat, darămite să împărtăşim din surplusul nostru şi celorlalţi. Viaţa noastră depinde de dragoste aşa cum depinde de soare şi abia când vom realiza cu adevărat aceasta vom reuşi să creăm şi să păstrăm un echilibru interior şi, în acelaşi timp, între noi şi ceilalţi.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: