Acasă » Tu si ceilalti » Un pahar în plus

Un pahar în plus

Articole

DSC_0062Cum ştii că ai băut prea mult? Şi ce înseamnă de fapt prea mult? Te-ai ameţit niţel, te simţi cherchelit? Ai chef de harţă sau, şi mai rău, de bătaie? Ţi s-a făcut somn sau parcă ai mai bea niţel?

Primul pahar. Probabil că erai deja mărişor când ţi s-a oferit prima gură de bere sau de vin. Sau poate a fost o aniversare şi ţi s-a pus şi ţie un strop de şampanie în pahar, cât să dai noroc cu ceilalţi. Nu-ţi mai aduci aminte exact. De fapt, nici nu mai contează. Abia prin liceu, târziu, ai început să ieşi la o bere cu băieţii. Azi una, mâine două. Şi te-ai obişnuit. De fapt, nici nu simţeai că te îmbeţi. Şi oricum nu-i puteai lăsa doar pe ei să bea.

Nu-ţi aduci aminte când ai băut prima oară “de supărare”; nici care a fost supărarea. Ai turnat în tine, în neştire, până n-a mai rămas nimic în sticlă. În nicio sticlă. Poţi să bei şi bere şi vin şi tărie, dar parcă ai prefera tăria. De fapt, bere bei mai mult când ieşi cu prietenii, iar tărie…oricând. Şi, dacă stai să te gândeşti bine, poţi să bei un păhărel de tărie pe care să-l stingi cu o halbă de bere. Ai văzut că aşa fac şi ceilalţi. Nu toţi, ci ăia obişnuiţi să bea şi care ţin la băutură. Oricum, până a doua zi ţi-a trecut, nu mai ai nimic. Doar aşa, dacă exagerezi uneori, dimineaţa te simţi niţel mahmur. Dar după a doua cafea ţi-a trecut ca şi cum nu s-a întâmplat nimic. Nici nu se observă.

Nu îţi place să bei tot timpul, dar de la o vreme ai constatat că nu prea trece o zi fără măcar un păhărel, acolo. Nici nu bei aşa mult. Mai mult seara, când ajungi acasă, îţi torni ceva ca să te relaxezi. Rar aşa, ajungi să te îmbeţi cu adevărat. Mai mult pe la nunţi.

De la o vreme ai constatat că ţi s-au cam triat prietenii şi au rămas în jurul tău doar cei care nu se dau de-o parte la un păhărel de ceva. Poate că aşa e cel mai bine: vorbiţi cu toţi aceeaşi limbă. Nu vă daţi după degete şi nici nu staţi sub papucul nevestei. Ea se mai plânge când şi când ori din cauza damfului, ori că dai banii aiurea, dar aşa fac toate nevestele.

Mai prost e că e la o vreme nu prea mai poţi sta fără să bei un pahar. Chiar şi dimineaţa, după ce te trezeşti, simţi nevoia să-ţi alini arsura aceea de pe gât şi din stomac. Doar aşa, un gât, scurt, cât să-ţi revii. Pe urmă bei o cafea şi eşti ca nou. Te-ai obişnuit să ieşi la prânz şi să comanzi şi o bericică două pe lângă ce mănânci. Dacă nu e pe burta goală se absoarbe imediat şi nu se vede nimic. Ca să ascunzi mirosul de bere, mesteci o gumă sau găseşti tu ceva dulce.

Seara, la televizor, îţi pui o tarie şi alături un pahar de bere. Merg mai uşor aşa, împreuna. Dacă ai uitat să îţi cumperi şi ţi-e lene să mai ieşi, ceea ce se întâmplă foarte rar, merge şi un vinişor, deşi ăla nu prea te mulţumeşte. Mai ales dacă că-i alb.

De-acum te simţi în control. Ştii că poţi bea oricât, că ţii la băutură. Poţi să bagi şi trei sub masă. Ai învăţat şi trucul acela cu mirositul pâinii negre înainte de a da pe gât o duşcă de votcă. Bei oricât şi oriunde şi te simţi la largul tău, stăpân pe situaţie.

Nevasta, prietenii, colegii de serviciu îşi fac probleme pentru tine, te avertizează, dar ce ştiu ei?! Habar n-au. Abia dacă sunt în stare să bea o amărâtă de bere care pentru tine nu mai înseamnă nimic, de multă vreme. Ai cam avut probleme şi pe la serviciu, dar astea vin şi trec. Simţi că se duc cam mulţi bani pe băutură, dar atâta plăcere ai şi tu şi munceşti din greu. Nu poţi să le faci poftele tuturor şi pe tine să te pui mereu la urmă.

Se pare că totuşi e ceva în neregulă cu tine. Ultima oară ai băut atât de mult încât te-ai trezit…la spital. Poate ar fi totuşi bine să o iei mai încet. Numai să poţi, că deja ţi-a intrat în sânge şi nu poate trece o zi fără să bei un păhărel măcar. De altfel, nici nu-ţi imaginezi viaţa fără o băuturică acolo. Dacă o să o iei mai uşor, nu or să mai fie probleme. Cel puţin aşa-ţi place să crezi. Acum. Partea neplăcută e că a început să te cam supere ficatul. Şi stomacul. Dar ăla numai când bei pe nemâncate. Deşi se întâmplă destul de des şi treaba asta. Fir-ar să fie! Oare când ai băut primul pahar în plus??

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: