Acasă » Tu si ceilalti » Prea-binevoitorul

Prea-binevoitorul

Articole

Prea binevoitorul bisEste genul acela de om care caută în permanenţă să fie pe placul celorlalţi. Vrea sa ajute, să fie util, e atent, săritor, gata oricând să intervină, să pună umărul. Îl găseşti uşor pentru că e la dispoziţie tot timpul. Pur şi simplu se hrăneşte din a-i face fericiţi şi mulţumiţi pe ceilalţi şi suferă atunci când nu reuşeşte. Nu reacţionează prea bine atunci când este respins, chiar şi într-o manieră delicată. În definitiv, nu toţi oamenii au nevoie de ajutor, de ajutorul lui, la tot pasul. Oamenii se mai descurcă şi singuri, din când în când, nu?!Este genul de individ căruia nu-i scapă niciodată vreo ocazie în care poate ajuta pe cineva. În relaţiile apropiate, e gata să facă orice, “să-şi dea şi sufletul”, numai să-l vadă mulţumit şi fericit pe celălalt.

Deşi nu arată, în esenţă e un narcisic voalat. Are nevoie de confirmări şi reconfirmări că este deosebit, capabil, că se descurcă şi e bun la toate, că poate şi ştie aproape orice. În sinea lui aşteaptă şi îşi doreşte să fie gratificat, chiar dacă nu o arată niciodată. Este rănit în orgoliul său dacă acest lucru nu se întâmplă, dar ştie să aibă răbdare, să aştepte o altă ocazie, o altă persoană care să observe şi să aprecieze calităţile şi bunătatea sufletească de care numai el poate da dovadă.

Însă are şi limite. E drept, sunt mult mai laxe decât ale celorlalţi, dar există. Şi dacă ai trecut de acea limită superioară a sa, dacă i-ai încălcat şi depăşit toate aşteptările, e în stare să devină răzbunător. Doar el ţi-a pus la picioare tot, timpul lui, atenţia lui, ajutorul şi iubirea lui. Cum adică să nu îi fii recunoscător? Cum să nu-l apreciezi, prin cuvinte sau gesturi, cum să treci cu vederea ce ţi-a oferit din start, fără a-i cere şi, mai ales, fără a-ţi cere ceva în schimb?

El nu poate să înţeleagă limitele celorlalţi pentru că le are foarte bine stabilite pe ale lui. La dărnicie, acestea sunt în principiu nelimitate, însă când e vorbă să atingă fundul sacului, când ajunge în sfârşit şi la el, când nu mai are putere să rabde şi să aştepte, în loc să ceară frumos devine nervos, agresiv şi chiar violent. Cel care i-a acceptat până atunci toate favorurile, toate atenţiile, gesturile, darurile, şi care le-a primit presat sub insistenţa că nu datorează nimic în schimbul lor, nu va înţelege ulterior cu ce-a greşit. El intenţionase să-l răsplătească, să îi mulţumească într-un fel sau altul tuturor acestor efuziuni de atenţie şi dăruire, însă îi fusese interzis. Acum de ce i se cere totul înapoi cu vârf şi îndesat ?

Binevoitorul trăieşte în permanenţă cu impresia că nu a fost şi nu este apreciat şi iubit îndeajuns. Fie că este adevărat sau nu, orice ar face altcineva pentru el, în cele din urmă, tot nu va fi suficient. În primă instanţă îl va obstrucţiona, îl va opri, chiar îi va pune beţe în roate, după care va trece brusc în extrema cealaltă, în care va cere, va voi tot, cu nesaţ şi fără de limită.

El nu a învăţat şi nici nu va voi să înveţe vreodată că relaţiile, comunicarea sunt drumuri că două sensuri, că fiecare dă şi primeşte ceva într-un schimb mai mult sau mai puţin echitabil. În aparenţă pare modest, umil chiar, dar o face doar pentru a atrage atenţia, pentru a ieşi măcar în felul acesta în evidenţă. El e capabil să se sacrifice, să dea absolut orice, oricând, la orice ora. Orice, numai „să fie bine”. Nu are criterii sau o ordine a priorităţilor. Afirmă că e capabil să ajute un prieten aflat în nevoie chiar dacă el se află într-o criză familială, însă dacă are parte de o astfel de ocazie nefericită, atunci se pierde şi nu mai e capabil să fie util nimănui, nici măcar lui însuşi. Iar dacă prietenii nu îi cer ajutorul atunci când sunt la nevoie, se simte ofensat, jignit chiar.

Nu face faţă situaţiilor presante şi stresante decât atunci când acestea sunt provocate de el. Jonglează cu ele, se dă peste cap, le ţine sub control atâta timp cât epatează, cât este în centrul atenţiei. Dacă serviciile lui nu mai sunt dorite, se retrage suferind, dezamăgit şi deziluzionat. Se simte ca şi cum ar fi fost anihilat, şters cu buretele de pe faţa pământului.

Trăieşte într-o permanentă căutare. Caută situaţii dar mai ales persoane pe care să le ajute. Se insinuează insidios, iniţial nevinovat, ca mai apoi să devină insistent şi, dacă e nevoie, să ajute chiar şi cu forţa.

Iniţial e o persoană plăcută care apare ca o minune în masa de oameni indiferenţi, invidioşi, răutăcioşi chiar, dar care treptat devine incomodă prin însăşi insistenţele sale nejustificate.

Răspunde pozitiv la complimente, realiste sau nu, deşi se arată intimidat şi susţine că nu le merită sub nicio formă. În sinea lui însă tocmai aceste complimente îl fac să fie mulţumit şi fericit. În sfârşit este apreciat şi el de cineva, după cum merită cu adevărat!

El este foarte darnic şi îndatoritor cu complimentele şi atenţiile pentru că scopul lui ascuns e de a-l mesmeriza pe celălalt, de a-l copleşi cu adulaţii şi atenţii. În parte o face convins de cuvintele sale dar, în realitate, toate acestea sunt doar motivaţii ascunse care stau la baza scopului său iniţial.

Dacă ai căzut în plasa lui eşti un om pierdut. Singura cale de ieşire, de eliberare va fi una violentă, prin care tu te vei strădui să te debarasezi de el, iar el îţi va reproşa câte în lună şi în stele. Scăparea ta nu va fi imediată şi definitivă. În câteva rânduri, pentru o vreme, până îşi va găsi o altă “victimă”, tot va mai găsi câteva ocazii în care să te rănească într-un fel sau altul, în care să îţi reproşeze, să te acuze, să te defăimeze chiar.

Singura modalitate de a te feri de astfel de persoane se bazează pe propriul instinct. În momentul în care simţi că e prea mult, inutil, nejustificat, orice gest, atenţie, vorbă, ridică o stavilă între el şi tine, pune o limită rigidă şi definitivă. Şi, pentru a fi sigur de reuşită, acţionează ca în cazul oricărui uneltitor ascuns: spune-i în faţă, direct, că ceea ce încearcă el să facă nu e demn de respect şi nu îi face cinste. Când îţi face primul dar exagerat întreabă-l pur şi simplu: “Cărui motiv îi datorez acest gest şi în ce fel îţi voi fi dator?”. Binevoitorului nu îi place să fie descoperit asupra faptului. Nu îi place să i se spună verde-n faţă care îi sunt intenţiile. Va considera că eşti o persoană incomodă care nu îi poate fi de niciun folos şi te va lăsa în pace. Va porni într-o altă căutare ferventă, de a găsi pe altcineva care să-i satisfacă nevoile ascunse şi nesănătoase.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: