Acasă » Tu si ceilalti » Gadget-urile şi…aspiratorul

Gadget-urile şi…aspiratorul

Articole

Gadgeturi
Nu s-ar putea spune că există o legătură între ele şi totuşi…ne absorb atenţia, timpul, viaţa. Cum dai peste o nouă invenţie, fie că o cumperi sau o primeşti cadou, cum eşti pur şi simplu absorbit în totalitate. Te detaşezi de orice. Nu mai contează nimic altceva. Poate să vină potopul, să ia foc în jurul tău, tot ce vezi în faţa ochilor e cuprins într-un cadran de câţiva centimetri şi atât. Nu ştiu dacă există o diferenţă notabilă între reacţia unei femei şi cea a unui bărbat în faţa unui nou gadget, dar parcă ei se lasă totuşi ceva mai absorbiţi decât ele. Ca în cazul oricărei adicţii, perioada de “absorbţie” se instalează insidios dar tenace, te acaparează, te cuprinde cu totul, îţi oferă satisfacţii din ce în ce mai mari şi treptat te face să crezi că fără de acel obiect viaţa nu mai are absolut niciun sens, nu se mai poate trăi. Chiar mă mir că niciunul din gadget-urile astea n-a primit denumirea de heroină.

Şi să te ferească sfântul să încerci să faci vreun comentariu negativ la adresa obiectului cu pricina, să încerci să îi diminuezi valoarea, să îl substitui sau să încerci să-l înlocuieşti cu orice altceva. N-ai să reuşeşti. El şi numai el, noul gadget e cel mai cel. Desigur, până când va apărea o nouă generaţie, mai rapidă, cu şi mai multe funcţii şi aplicaţii.

Cum arată un bărbat care tocmai şi-a achiziţionat un astfel de gadget (computer, laptop, tabletă, mobil, I-phone, smart-phone etc.)? Ca orice copil autist care nu mai vede şi nu mai aude nimic în jurul lui, care nu mai poate comunica în niciun fel cu lumea din afară. Nu mai poate e un fel de-a spune pentru că, de fapt, nu mai simte nicio nevoie să facă asta deoarece a ajuns să comunice cu toată lumea prin intermediul acelui obiect. Ei bine, tu poţi face asta fără un device ca acela?

Mare greşeală să îţi dai întâlnire cu un astfel de bărbat imediat ce şi-a achiziţionat un astfel de gadget! Orice ai face, orice ai spune, n-ai să îi poţi capta atenţia. Orice tentativă de a-i spune o noutate va fi parată cu un zâmbet şi cu cuvinte de genul: “Da, dar uite, stai să-ţi arăt ce aplicaţie nouă are ăsta şi celălalt n-avea.” Şi fii sigură că nici nu a auzit ce încercai să îi spui. Nici nu e indicat să insişti; nu vei face altceva decât să te transformi într-o fiinţă bâzâitoare şi enervantă, pe care va vrea să o evite sau să o îndepărteze cu orice preţ.

Şi ca orice adictiv, nici măcar nu realizează cât este de manipulat prin această tehnologie de “ultimă” generaţie. Orice e nou şi poate fi achiziţionat e…valabil. Amărâtul e complet mesmerizat, absorbit în întregime într-un spaţiu virtual, în permanentă conexiune cu absolut orice şi oricine în afară de realitate. Probabil că în curând vom intra cu toţii într-o zonă crepusculară în care vom fi absorbiţi pe de-a-ntregul într-o altă dimensiune, într-o altă lume. Lumea virtuală, cea de dincolo de acest mic ecran luminos.

Tinerii nu mai pot merge pe stradă fără să asculte muzică cu căştile în urechi, nu mai pot alerga sau merge cu bicicleta fără ele, în maşină nu se mai aude om cu persoană din cauza volumului muzicii din…DVD, era să zic casetofon, ca să vedeţi cât de perimată sunt. “Hai să mergem la o cafea, sau la o bere.” Ce înseamnă asta? O adunătură de câţiva tineri, toţi cu mobilele sau I-phon-urile în mână, butonând în neştire, scriind mesaje sau postând poze pe facebook, twitter sau orice alt site asemănător. Între ei nu mai apucă să vorbească pentru că e mult mai interesant să le transmită tuturor celor care nu sunt cu ei, unde sunt, cu cine, ce beau sau pe cine au mai văzut. Orice, numai să nu dea faţă cu cei din faţa lor. Ce-ar avea să le mai spună, că doar sunt acolo, cu ei?! Comunicare înseamnă doar să transmiţi ceva altcuiva care nu e cu tine, nu care e în faţa ta.

S-ar putea ca totuşi bărbaţii să le ia pe femei la nivelul de…absorbţie. Şi nu mă refer doar la perioada aceasta…IT, ci aşa, în general, de când e lumea lume. Nu numai că atenţia bărbatului nu e distributivă, dar poate sări de la un obiect de interes la altul cu o rapiditate uimitor de mare, scăpându-i din vedere esenţialul. Probabil că Dumnezeu a intuit asta din start şi tocmai de aceea a pus copiii în grija femeilor şi nu a bărbaţilor. A vrut să fie El sigur, să nu-şi asume niciun risc în ceea ce priveşte siguranţa copiilor. Şi ca exemplu vă povestesc o întâmplare de prin anii ’80, când alimentele ne erau porţionate după criterii pe cât de inumane, pe atât de degradante. Viaţa însăşi părea că o primim pe cartela, nu doar zahărul, uleiul, făina etc. Era o adevărată minune să cumperi carne sau mezeluri fără să stai ore în şir în aşteptare sau la cozi interminabile. Puteai fi sigur că şi mâine o să răsară soarele, dar nu şi că vei reuşi să apuci şi tu “porţia” care şi se cuvenea.

El se duce la plimbare cu copilul, în cărucior. Trecând pe lângă alimentară are norocul că tocmai “s-au băgat” mezeluri aşa că intră în magazin, cumpără tot ce poate şi i se cuvine şi, de bucurie, traversează în fugă strada şi se duce victorios acasă să-i arate soţiei “prada”. Ea îi împarte bucuria dar observă că lipseşte ceva. Nu, nu bonul de casă, pentru că pe vremea aceea nu aveam aşa ceva ci…copilul. Se uită din nou la el, la mezeluri şi întreabă contrariată: “Bine bine, dar copilul unde e?”. El se înverzeşte pe dată, scapă din mână toate cele, iese val vârtej pe uşă şi o ia la fugă pe scări, disperat. Noroc că pe vremea aceea nu se furau copii iar oamenii, în toata suferinţa lor, erau încă oameni. Micuţul îl aştepta cuminţel în cărucior, abia trezit şi fascinat de lumea toată care se perinda şi se agita în jurul magazinului, uitându-se nedumerit după taică-său.

Lăsând la o parte gluma, trebuie să recunoaştem că atât bărbaţi cât şi femei suntem “prinşi” pentru vecie. Şi, pentru că vorbeam la început de adicţie, să vorbim şi de sevraj. Era gluma aceea cu google care le stie pe toate, cu internetul care e indispensabil şi electricitatea care pune capa la toate. Şi chiar aşa stau lucrurile. “Ştim” absolut orice dacă avem un computer în faţă, conectat la internet. Am rămas fără internet? Suntem pierduţi! Nu mai ştim nici cum ne cheamă, nici pe unde să ajungem acasă, nimic. Nu mai putem comunica absolut cu nimeni. Ce ne facem? Ne uităm tâmpi la ecranul monitorului, mobilului, tabletei etc. şi atât. E ca şi cum ne-ar fi scos cineva din priză. Ne-a deconectat de la internet, nu mai putem respira. Nu mai ştim ce să facem cu noi şi, mai rău, nu mai înţelegem nici măcar care mai e rostul acelei cutii din faţa noastră. Ce mai putem face acum cu ea. Dar, ca orice persoană adictivă, găsim rapid ceva de substitut. Ah, noroc că avem salvat în memorie câteva sute de cântece, câteva zeci de filme şi câteva mii de poze. Pentru o vreme ne amăgim cu ele, încercăm să nu ne amintim că suntem “rupţi” de viaţa virtuală. Merge, pentru un timp. După care se instalează depresia. Tot insidios. Redescoperim telefonul fix, vecinul de vizavi, îi observăm iar chiar şi pe cei din familie, cu care trăim de fapt de atâţia ani. Dar nimic nu poate înlocui conexiunea la internet!

Şi uite că asta mai poate fi substituită pentru o vreme, un timp limitat, până nu intrăm pur şi simplu în criză. Dar dacă mai rămânem şi fără curent, atunci chiar că suntem nişte oameni pierduţi! Clar nu se mai poate face nimic. Pentru că n-am auzit (încă!) de un computer al cărui internet să funcţioneze dar care să meargă fără curent. Doar aşa, laptop-urile şi celelalte gadget-uri pe baterii. Dar şi bateriile astea se consumă la un moment dat şi nu pot fi reîncărcate fără curent. Aşa că ajungem cu toţii într-o stare apatică, de prostraţie chiar, în care sensul vieţii nu mai există. Nu cred că asta a fost intenţia fraţilor Lumiere, de a le capta complet atenţia oamenilor de la propria lor viaţă, de a le spăla şi goli complet creierul, de a-i transforma în nişte automate care nu mai răspund decât la comenzi. Din nefericire însă, evoluţia care a urmat cinematografului, “captarea” omului într-o cutie s-a făcut în timp îndelungat dar sigur şi, se pare, ireversibil.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: