Acasă » Tu si ceilalti » Una din zilele acelea…

Una din zilele acelea…

Articole

E una din zilele acelea

E una din zilele acelea. O porneşti de dimineaţă în care toate îţi merg pe dos. Mai întâi te-a trezit unu cu telefonul, nici măcar nu te căuta pe tine. Era greşeală. Ai închis telefonul, l-ai înjurat în gând şi ai încercat să mai aţipeşti niţel dar n-a fost chip. După ce te-ai foit în pat fără rost, te-ai hotărât să te scoli, te-ai dus la baie şi ai dat iar cu capul de dulăpior. A doua înjurătură. Al doilea semn. Ca să te linişteşti ţi-ai zis: hai să vină şi al treilea şi să se termine cu toate, să începi şi tu ziua totuşi. După care a sunat administratorul la uşă şi te-a ţinut de vorbă până ţi-a dat cafeaua în foc. În sfârşit, respiri tu uşurat, a trecut şi al treilea. Ai lăsat aragazul murdar, nu mai aveai timp. Nici cafeaua nu ţi-ai mai băut-o. Te-ai încălţat şi ai plecat.

Pe drum spre serviciu ai rămas blocat în trafic şi ai întârziat la serviciu. Şeful venise, spre uimirea ta, pentru că de obicei ajunge după tine, şi te-a luat în şuturi. Hmmmm. Se îngroaşă gluma. Secretara ţi-a spus că azi o să se oprească curentul pentru nişte verificări şi ţi-ai dat seama că nu o să ai cum termina situaţia lunară pe care trebuia să o fi predat încă de ieri. Ai fi putut să îţi iei laptopul de acasă, dar nu ştiai nimic de pana de curent, iar acum este prea târziu să mai poţi face ceva.

Stai la birou, privind în gol şi te întrebi ce îţi mai rezervă ziua de azi. Ridici din umeri, resemnat şi îţi spui: e una din zilele acelea… După care te calmezi, te detaşezi de toate şi aştepţi să treacă. Să îi treacă şefului nervii, să treacă pana de curent, să treacă ce-o mai fi dat peste cap azi. Sa treacă ziua. Mâine sigur n-are cum să fie la fel. Mă rog, asta dacă nu te iei după ce zice Murphy. Dar tu nu o faci, preferi să îţi păstrezi optimismul. Şi dacă ar fi la fel, sau chiar mai rău, ce-ai putea face? Cum să te lupţi cu toţi? Şi de ce? Ştii sigur că nu ar câştiga nimeni. Oricum nu tu.

Îţi vine să te ridici şi să pleci. Să ieşi la o cafea, la o bere, chiar dacă e prea devreme; te-ai duce chiar şi singur. Numai să nu mai stai acolo, în mediul acela încărcat de energii negative. Ce mai poţi face cu o astfel de zi ratată din start? Toata lumea ar trebui să te înţeleagă. Mai ales şeful. Ce, el n-a avut niciodată o zi din asta de rahat? Da, dar el şi-a vărsat nervii pe voi. Tu pe cine sa ţi-i verşi? Sau de ce să strici şi ziua altcuiva? N-ar avea niciun rost!

Privind aşa, în gol, realizezi că azi e luni. Şi dacă ai început săptămâna aşa…probabil că până miercuri o sa o ţii tot în ghinioane şi nervi. Cât de mult se poate resemna cineva?

Spre sfârşitul programului se dă drumul la curent şi rămâi să îţi termini treaba. Pleci târziu, dar mulţumit. Uiţi cum ai început ziua, săptămâna. Iar mâine e o altă zi. Mâine sigur nici n-o să îţi mai aduci aminte cum a fost ieri. Cine vrea să îşi aducă aminte o astfel de zi de…? Iar Ziua Cârtiţei a fost doar un film…

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: