Acasă » Psihoterapie » Oamenii oglindă

Oamenii oglindă

Articole

oglinda

Psihoterapia este un fel de privire în oglindi. Clientul, cel care vine în cabinetul unui psihoterapeut are nevoie să fie ascultat, înţeles şi eventual îndrumat. Psihoterapeutul intervine foarte rar, lăsându-l pe client să se desfăşoare, să vorbească despre problemele sale. După un timp, clientul realizează că imparţialitatea psihoterapeutului îl ajută să îşi descopere o imagine, un chip, pe care nu şi-l cunoştea până atunci. E ca şi cum s-ar privi în oglindă. Ajunge să fie atent şi să se asculte, să audă ce vorbeşte despre el şi problemele pe care le are, să le privească dintr-un punct de vedere care-i fusese inaccesibil până atunci. Cu mai multă claritate şi mai realist chiar.

Deşi ajungem să întâlnim astfel de situaţii mai degrabă în cadrul unei relaţii psihoterapeutice, ni se întâmplă uneori şi în viaţa de zi cu zi să întâlnim ocazii similare, în care suntem folosiţi drept oglinda celorlalţi. Iată câteva exemple:

1. “Am o cunoştinţă care are mess-ul deschis tot timpul, dar e invisible. Nu ştiu niciodată sigur dacă e acolo sau nu. Pot doar să îmi închipui. Eu nu stau niciodată invisibile, ca ea, aşa că sunt la vedere pentru toată lumea. Într-o zi apare ca o floricică online şi îmi spune: “Hei, ce mai faci? Nu te-am mai văzut de un car de vreme (se înţelege, online). Mai dă şi tu un semn de viaţă din când în când (eu îi trimit email-uri de cel puţin 2-3 pe săptămână, ea poate îmi scrie de 2 ori pe an!). Ce stai aşa, ascunsă tot timpul?”

Iată că, deşi cunoştinţa menţionată e tot timpul “ascunsă”, îl acuză pe celălalt tocmai de ceea ce face ea.

2. “Te uiţi numai la prostii de emisiuni!”, De fapt, tu aşteptai persoana respectivă să fie gata să ieşiţi la plimbare şi, din plictiseală, ai pus mâna pe telecomanda televizorului şi butonai să vezi dacă găseşti ceva care să te atragă pentru câteva minute. Erai pe punctul de a schimba canalul, emisiunea în cauză neinteresându-te în niciun fel când, prietena ta a intrat în sufragerie să îşi ia ceva de acolo.

Eşti consternată şi contrariată pentru că, de fapt, tocmai pe ea ai auzit-o adesea povestind despre acea emisiune pe care tu nu o urmăreşti niciodată.

3. “De ce vorbesti atat de tare? Ce ţipi aşa?”, te întreabă o persoană care, de câte ori vorbeşte la telefon ridică tonul fără niciun motiv. Ori n-aude bine şi atunci încearcă să compenseze asta vorbind ea mai tare, ori aşa crede ea că se face auzită sau înţeleasă, cert e că ea niciodată nu vorbeşte la telefon pe un ton firesc. De ce oare ţi-a făcut observaţia asta??

Probabil pentru ca, pentru prima oara a realizat cum se simt cei care sunt în preajma ei atunci când vorbeşte ea la telefon.

4. Fratele cel mare este supărat şi nu mai vorbeşte cu cel mic din cauza unor afaceri de pe urma cărora primul a avut de pierdut. Supărarea lui şi respingerea fratelui mai mic are la bază faptul că cel mare nu s-a asigurat şi nu s-a informat suficient înainte de a face investiţia respectivă.

Sunt dese situatiile în care ne arătăm supăraţi faţă de semenii noştri, când de fapt suntem suparati pe noi insine. Am luat decizii nefericite, care ne afectează pe noi sau pe ceilalţi, de pe urma cărora am înregistrat unele pierderi şi pentru că nu suntem în stare să ne asumăm propria vină şi responsabilitate, să recunoaştem că am greşit, atunci dăm vina pe altcineva.

De ce procedează oamenii astfel? În parte pentru că se simt vinovaţi pentru ce fac ei altora, în parte pentru că nu realizează că proiectează asupra celorlalţi propriile gânduri sau fapte.

De ce se petrece această oglindire în cabinetul unui psihoterapeut? Pentru că persoana care ajunge în acel cabinet vrea să se cunoască mai bine, să înţeleagă cum arată pe dinăuntru şi pe dinafară, privită şi din exterior, şi cum putem face asta mai bine decat privindu-ne în oglindă? Tocmai în aceasta constă rolul psihoterapeutului pe post de “oglinda”: îi dă posibilitatea clientului să se vadă şi să se înţeleagă şi mai bine decât o făcea până atunci.

Comentariile, părerile şi criticile rudelor, prietenilor, persoanelor cunoscute sunt de fapt o reflecţie dorită sau mai puţin dorită, căutată însă de fiecare. Când ceri părerea cuiva şi acea persoană îţi întăreşte opinia, ţi-o susţine, e ca şi cum te-ai uita într-o oglindă parţială, care nu îţi arată neapărat adevărata ta imagine ci, mai degrabă, pe cea dorită de tine. E ca şi cum ai primi un compliment din partea unei persoane care se simte obligată să ţi-l facă dar care nu o face cu convingere, pentru că aşa vede şi simte faţă de tine.

Astfel de proiecţii facem cu totii, zilnic, cel mai adesea fără să ne dăm seama. Am putea spune chiar că ne alegem şi atragem în jurul nostru astfel de oameni oglindă, care să ne satisfacă această nevoie, această descărcare a propriei vinovăţii pe care nu o mai putem tolera. Dacă persoanele respective se află în poziţie de inferioritate (socială, profesională…) faţă de noi, acestea vor accepta situaţia deşi, în detrimentul nostru.

Diferenţa între persoanele sau prietenii mai puţin sinceri sau direcţi şi psihoterapeutul din cabinet este că cel din urmă îţi permite să te oglindeşti însă, îţi oferă exact imaginea reflectată. Din partea acestuia nu vei primi niciodată încurajări sau susţineri în detrimentul tău, chiar dacă această atitudine a lui te va dezamăgi sau îţi va crea o stare de frustrare. El nu face decât să te ajute să te vezi aşa cum esti, în deplinătatea personalităţii tale, nu cu măştile create sau impuse din afară, pe care le porţi în faţa celorlalti, de voie sau de nevoie.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: