Acasă » Psihoterapie » Terapie in 3

Terapie in 3

Articole

TreiSau terapie de cuplu. Cineva ar gândi că e mult mai uşor să lucrezi cu 2 persoane în loc de una singură. Îi laşi acolo să vorbească, să îşi spună fiecare păsurile, să se certe şi să îşi reproşeze ce nu reuşesc să facă acasă şi astfel trece timpul mult mai uşor şi mai repede. Dar nu e neapărat aşa. Dacă ar fi să facem o asemănare, nepotrivită de altfel, între terapia de cuplu şi film, ar fi ca şi cum ne-am uita la 2 filme diferite, dar în acelaşi timp. E greu să urmăreşti acţiunea fiecăruia, să nu îi pierzi şirul, să cauţi în permanenţă o corelaţie între ele, o asemănare măcar.Intră pe uşa cabinetului. Sunt doi tineri ca oricare alţii. Amândoi intră cu capul plecat, după care se uită mirat şi întrebător către terapeut: “Noi o să stăm împreună pe canapeaua asta?”. El cel puţin se aştepta ca în faţa fotoliului terapeutului să fie alte 2 fotolii, nu o canapea pe care să se aşeze amândoi. Au venit împreună la cabinet, dar nu se mai simt un cuplu, deşi încearcă să salveze ce se mai poate salva.

Fiecare dintre ei are o versiune asupra ceea ce se întâmplă între ei de la o vreme. Ambele diferă, nu de la cer la pământ, însă substanţial. Se pune întrebarea când au început să meargă în direcţii diferite: înainte sau după ce au hotărât să fie un cuplu? Ce i-a adus de fapt împreună ca să ajungă să îi separe mai târziu?

Orice ar spune unul dintre ei, celălalt dezaprobă vehement: “Lucrurile nu stau deloc aşa!”. Măcar din punctul ăsta de vedere sunt de acord. Cât de ironic şi de trist! Priviţi aşa, din afară, par doi copii care s-au certat pe o jucărie…comună: cuplul în sine. Stau fiecare în câte un colţ al canapelei, cât mai departe unul de celălalt. Cel puţin la începutul şedinţei de terapie. Încet încet, discutând despre problemele pe care le au, se apropie unul de altul, uneori gata să se ia la bataie. Se privesc cu ură, sunt gata să îşi strige şi să îşi impute unul altuia tot felul de nemulţumiri şi frustrări.

Fiecare dintre ei se aşteaptă ca terapeutul să fie de partea lui, să îl susţină pe el, să îl facă pe celălalt să înţeleagă unde greşeşte. Sunt ca doi copii care s-au dus la mama sau la tata să se pârască reciproc şi să fie împăcaţi, chiar dacă în mod părtinitor. Fiecare a pierdut ceva în relaţia asta, o parte din sine şi încearcă să şi-o recupereze. Se gândesc să se despartă dar, mai întâi, au venit aici, în cabinet, să vadă dacă totuşi nu se mai poate face ceva, nu pot salva cuplul care au fost. Nu ştiu ce au facut cu iubirea lor, a unuia pentru celălalt, nu ştiu unde au rătăcit-o, dar o mai simt pe undeva, pe acolo, uitată sau ascunsă în vreun cotlon. Vor să o regăsească, mai întâi separat, apoi împreună, să vadă ce mai pot face cu ea. Iar terapeutul să îi ajute, să îi susţină, să îi monitorizeze şi supervizeze. Se simt singuri chiar şi luaţi împreună.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: